Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, joi, 27 ianuarie, s-a întrunit, în şedinţă lunară de lucru, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, sub preşedinţia Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al eparhiei.
După rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în cadrul întâlnirii au fost discutate probleme curente ale secţiilor administrativ-bisericească, culturală, economică, asistenţă socială şi patrimoniu. De pe ordinea de zi a lucrărilor Consiliului Eparhial amintim, la secţia administrativ-bisericească, raportul Oficiului Protopopesc Timişoara I cu privire la Filia Gad, prin trecerea ei de la Parohia Crai Nou la Parohia Macedonia, Protopopiatul Deta, pensionarea unor preoţi pentru limită de vârstă, rapoartele inspectorului eparhial privind administrarea parohiilor, completarea unor parohii vacante şi obişnuitele mişcări de personal neclerical. La secţia culturală au fost prezentate informaţii privind evenimentele cultural-religioase desfăşurate în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei în această perioadă, expoziţia fotografică de la Muzeul de artă veche bisericească din incinta Catedralei mitropolitane, manifestarea cultural-spirituală organizată la Facultatea de Teologie cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic, hramul Catedralei mitropolitane prăznuit la 30 ianuarie, precum şi despre distribuirea în cadrul parohiilor a lucrării "Apostolat educaţional", apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române, urmărindu-se modul de implementare catehetică a programelor Bisericii în cadrul eparhiei. La Departamentul economic s-a prezentat hotărârea Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc privind acordarea unui sprijin financiar Episcopiei Dacia-Felix, s-au aprobat contractele de arendare a unor terenuri agricole deţinute de parohii, s-a discutat situaţia unor imobile retrocedate, precum şi alte probleme curente ale secţiei. La secţia de asistenţă socială a fost aprobat programul de pelerinaje organizate de Fundaţia eparhială Filantropia, iar la secţia patrimoniu a fost luat în discuţie raportul privind situaţia statistică a parohiilor care derulează lucrări de construcţii şi reparaţii la biserici şi case parohiale. După şedinţa Consiliului Eparhial, s-a întrunit Permanenţa Consiliului Eparhial pentru notarea administrativă a preoţilor şi diaconilor din eparhie.