Consiliul și Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Aradului
La Reşedinţa Arhiepiscopală, precum şi la Centrul eparhial din Arad s-au desfăşurat zilele acestea lucrările Consiliului şi ale Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului. La invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, la lucrările Consiliului eparhial a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, continuându-se astfel o tradiţie existentă în Mitropolia Banatului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan în cuvântul său a apreciat în mod pozitiv toate activităţile desfăşurate în anul precedent sub arhipăstorirea şi îndrumarea chiriarhului locului şi a accentuat importanţa intensificării acţiunilor bisericeşti în viaţa credincioşilor printr-o bună conlucrare între ostenitorii Centrului eparhial şi preoţimea arădeană. Părintele Mitropolit a dat câteva îndrumări la problemele curente care intră în competenţa acestui for deliberativ eparhial.
În cadrul şedinţei Consiliului eparhial, pe ordinea de zi au fost prezentarea şi analizarea Rapoartelor asupra activităţii administrativ-bisericeşti, cultural-pastorale, economice şi de asistenţă social-filantropică din eparhie în anul 2018. Membrii Consiliului eparhial, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului eparhial şi părinţii protopopi, au avut ca principal punct pe ordinea de zi audierea, analizarea şi definitivarea Rapoartelor Generale ale Sectoarelor administraţiei eparhiale, în vederea prezentării acestora spre ratificare Adunării eparhiale. Astfel:
Preacucernicul părinte drd. Silviu-Nicolae Faur, consilier administrativ-bisericesc, a prezentat Raportul General asupra activităţii din Sectorul administrativ-bisericesc. Preacuviosul părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural, a prezentat Raportul anual al Sectorului cultural-educaţional. În cele opt capitole ale Raportului a fost evidenţiată activitatea pastoral-misionară la nivelul Centrului eparhial, la protopopiate şi parohii, desfăşurată sub auspiciile Anului omagial și al Anului comemorativ. Preacucernicul Părinte Mircea Proteasa, consilier economic, a prezentat darea de seamă asupra activităţii eparhiale sub aspect economic-financiar. Preacucernicul părinte Gheorghe Gligor, consilier social, a prezentat activitatea eparhială din anul 2018 desfăşurată în Sectorul social.
Şedinţa Adunării eparhiale
De asemenea, în sala festivă a Centrului eparhial s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale, organul deliberativ suprem pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei.
Lucrările au fost precedate, conform rânduielii statornicite, de slujba de Te Deum, oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în Paraclisul „Sfânta Treime” al Reşedinţei Arhiepiscopale, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi a membrilor Adunării eparhiale şi Permanenţei Consiliului eparhial, la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi ai unor instituţii de cultură din Arad.
După aceasta, în cadrul comisiilor, după analizarea Rapoartelor Generale de activitate, au fost elaborate proiectele de hotărâri, după care s-au întrunit în sala festivă de la Centrul eparhial.
În cuvântul rostit la deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, preşedintele Adunării eparhiale, după ce a salutat pe cei prezenţi, a prezentat, într-o retrospectivă sintetică, cele mai importante realizări administrative, cultural-pastorale, sociale şi economice ale eparhiei care au marcat Anul omagial și comemorativ 2018, atât de important pentru Cetatea Aradului. Între realizările de seamă ale eparhiei au fost încheierea lucrărilor şi sfinţirea picturii la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, după care s-au creionat câteva dintre coordonatele pe care se vor axa activităţile eparhiale din anul 2019, în lumina programului-cadru elaborat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru Anul omagial 2019, „An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari” și „An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.
După citirea mesajelor îndătinate, de fiască ascultare şi conlucrare la întărirea vieţii bisericeşti, transmise din plenul Adunării eparhiale Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitului Ioan, Mitropolitul Banatului, şi a procesului-verbal al ultimei şedinţe, au fost citite proiectele de hotărâri în plenul Adunării eparhiale. Proiectele de hotărâri au fost aprobate în unanimitate, devenind astfel acte normative cu aplicabilitate în întreaga eparhie.
Tot în cadrul acestei şedinţe, membrii Consiliului şi Adunării eparhiale au păstrat un moment de reculegere şi au cântat Veşnică pomenire pentru prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească şi în Adunarea eparhială în mai multe mandate. În încheiere, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a mulţumit tuturor membrilor Adunării eparhiale pentru contribuţia adusă bunei desfăşurări a lucrărilor, cu îndemnul ca toate cele propuse să devină înfăptuire, spre folosul întregii eparhii.