Constantin Brâncoveanu comemorat în Şcheii Braşovului
Împlinirea celor 300 ani de la martirajul marelui voievod Constantin Brâncoveanu a fost marcată în Şcheii Braşovului prin mai multe manifestări culturale şi religioase. Momentul culminant al manifestărilor a avut loc luni, 26 mai, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi mai multe personalităţi au inaugurat o inedită expoziţie documentară.
Manifestările au debutat în 23 mai, prin concursul şcolar organizat de colectivul Muzeului „Prima Şcoală Românească“, desfăşurat în parteneriat cu Protopopiatul Braşov şi Inspectoratul Judeţean Braşov, având ca generic „Sfântul Constantin Brâncoveanu şi Braşovul“. Cele 60 echipaje selectate din toate şcolile braşovene au dovedit un deosebit interes pentru acest eveniment. Faza finală a concursului a avut loc în cadrul complexului muzeal din Şcheii Braşovului, în sala de expoziţie dedicată marelui voievod. Ca recompensă, elevii au primit diplome de participare şi premii în bani şi cărţi, în valoare de 10.000 lei, precum şi o excursie de documentare la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, ctitoria brâncovenească.
Manifestările au continuat luni, 26 mai, la Biserica voievodală „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului, unde IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat un „Te Deum“, împreună cu un sobor de preoţi, cu participarea preoţilor din protopopiatele Braşov, Săcele şi Bran-Zărneşti, a oaspeţilor invitaţi la manifestare, a autorităţilor locale şi a vicepreşedintelui Academiei Române, dr. Alexandru Surdu, care a transmis mesajul preşedintelui Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, şi prof. dr. Ion Lăcătuşu din Episcopia Covasnei şi Harghitei.
În alocuţiunea sa, IPS Mitropolit Laurenţiu a precizat că evenimentul de la Braşov se înscrie ca a doua manifestare de acest fel, după cea de săptămâna trecută, de la Patriarhia Română, când a avut loc şi impresionanta procesiune cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, precum şi simpozionul susţinut de marile personalităţi ale ţării. Ierarhul i-a felicitat pe organizatorii festivităţilor de la Braşov şi a oferit în dar mai multe cărţi pentru Academia Română.
10 hrisoave brâncoveneşti
A urmat festivitatea de inaugurare a expoziţiei permanente „Sfântul Constantin Brâncoveanu şi Braşovul“, care include cărţile brâncoveneşti, cele 10 hrisoave domneşti ale marelui voievod, emise pentru românii din Şchei, documente brâncoveneşti, testamentul Domniţei Ancuţa, documente emise de mitropoliţii Teodosie şi Antim Ivireanu, precum şi Patriarhul Dositei al Ierusalimului. În alte secţiuni ale expoziţiei se găsesc documente ale „oamenilor“ voievodului, David şi Teodor Corbea, cunoscuţii diplomaţi originari din Şcheii Braşovului, precum şi cărţile ultimului descendent al voievodului, Grigore Brâncoveanu. Expoziţia este încadrată de tablourile pictorului Ştefan Mironescu care a imortalizat în acuarelă şi uleiuri casele din vremea voievodului, cu arhitectura brâncovenească specifică Şcheiului.
Mărturii despre sfântul domnitor
Manifestările s-au încheiat cu un simpozion dedicat Sfântului Constantin Bâncoveanu. După ce s-a prezentat un film de scurt metraj, realizat de un elev, câştigător al premiului I, şi o expunere a altui premiant, provenit din rândul elevilor cu deficienţe vizuale, au urmat alocuţiunile numeroşilor participanţi la simpozion, începând cu cea a academicianului Alexandru Surdu cu privire la semnificaţia filosofică a martirajului, urmată de alte alocuţiuni, a pr. prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu, care a vorbit despre Biblia de la Bucureşti donată Şcheiului de voievodul Constantin Brâncoveanu, apoi cea a pr. Ioan Herda, care a încadrat epoca brâncovenească în veacul al XVII-lea.
Simpozionul a continuat cu prezentarea prof. Ioan Lăcătuş, care a adus mărturii despre Constantin Brâncoveanu din Arhivele din Harghita şi Covasna, apoi cu cea a muzeograful Nicolae Blaj, care a prezentat bătălia de la Zărneşti prin prisma documentelor descoperite în Şcheii Braşovului, cea a pr. lector dr. Manolache Stelian, care a vorbit despre Sfântul Constantin Brâncoveanu şi cărţile de cult, liturgice, dăruite Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului. A mai vorbit pr. Vasile Filip Prodea despre legăturile lui Constantin Brâncoveanu cu Zărneştiul, iar pr. Vasile Prodea a prezentat pe preoţii bisericii din Şchei, din epoca brâncovenească. În încheiere, protopopul Braşovului, Gheorghe-Dănuţ Benga, a susţinut alocuţiunea despre lupta voievodului Constantin Brâncoveanu pentru păstrarea credinţei strămoşeşti în Şcheii Braşovului.