Constantin Spânu şi dragostea sa pentru muzica bisericească

Data: 24 Ianuarie 2013
A fost o vreme când în mai toate bisericile din Oltenia răsunau cântări măiestrit interpretate de dascălii formaţi şi cizelaţi în şcolile de cântăreţi de odinioară. Dintre ei, puţini mai sunt cei care astăzi pot mărturisi despre strălucirea vremurilor de altădată. Din generaţiile acelea face parte şi Constantin I. Spânu, octogenarul din strana Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Severin.
 
Născut la data de 22 august 1929, nea Constantin a urmat şcoala elementară, de 7 clase,  în comuna mehedinţeană Livezile, satul Cacoţi. Toamna anului 1945 a adus cu ea reînfiinţarea Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Turnu Severin. Fiind de mic apropiat al Bisericii, Constantin n-a mai stat pe gânduri şi s-a înscris la cursuri. Şcoala avea atunci ca director pe preotul Ion Sachelarie, care era totodată şi profesor de religie la renumitul Liceu Traian din municipiu. Pătruns de dragostea faţă de muzică până în măduva oaselor, tânărul nostru s-a deprins uşor cu psaltichia, reuşind în scurt timp să solfegieze slave, doxologii sau axioane. Şi-a terminat studiile în vara anului 1948. 
 

Nelipsit de la sfintele slujbe

 
După absolvire, tânărul psalt a fost numit de către nou-înfiinţata Mitropolie a Olteniei cântăreţ extrabugetar în satul natal. În anul 1950 a luat fiinţă stupina IAS Tâmna, şi nea Constantin, fiind cunoscător al stupăritului, a devenit apicultor. În timp ce îngrijea stupina IAS-ului, fiind apicultor angajat cu acte în regulă, Constantin era nelipsit din strana bisericii unde mângâia sufletele credincioşilor prin vocea sa binecuvântată.
În anul 1953 a păşit în faţa Sfântului Altar, primind Taina Sfintei Cununii alături de Ana Chiliban, învăţătoarea din satul Cacoţi. Dumnezeu le-a dat ca rod al căsniciei două fete: cea mare, profesoară în oraşul Drobeta-Turnu Severin, la Şcoala Generală Nr. 6, şi cea mică, învăţătoare stabilită în oraşul Bacău.
În Severin a ajuns în 1955 prin rânduiala lui Dumnezeu. A fost mutat la Parohia „Sfântul Gheorghe“ printr-un schimb de post cu fostul cântăreţ de aici. Credincioşii de aici l-au primit cu multă dragoste, găsind linişte şi alinare în cântările pe care le măiestrea la strană. Nu a mai plecat din acest loc până la decizia de pensionare pe care a primit-o în anul 1990, însumând astfel peste 35 de ani de activitate neîntreruptă, până la pensionarea. 
 

A fost numit casier la Protoieria Drobeta-Turnu Severin

 
Dintre amintirile de suflet care îl leagă şi astăzi de strana bisericii, Constantin Spânu îşi aminteşte cu drag de momentul numirii ca funcţionar principal cu Casa de Pensii a Bisericii Ortodoxe Române şi casier al Protoieriei Drobeta-Turnu Severin, prin decizie dată de Centrul eparhial de la Craiova. Pe ultima funcţie a activat dintre 1965 şi până în 1985. Fiind apropiat colaborator al protoieriei, nea Constantin a stat de multe ori alături de părinţii protoierei la cele mai importante activităţi din viaţa oraşului. 
Mulţi seminarişti, studenţi teologi şi viitori preoţi s-au format la strana Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Severin, prin strădaniile preoţilor şi ale vrednicului cântăreţ Constantin Spânu. Putem să-i amintim aici pe preotul Ion Nedela de la Parohia Şimian I, pe teologul Dumitru Cacuci şi pe alţii.
Astăzi, la cei 84 de ani împliniţi, cântăreţul nostru îl laudă pe Dumnezeu şi Îi mulţumeşte pentru toate darurile primite în viaţă. „Am peste 80 de ani, merg la Sfânta Biserică şi-L laud pe Dumnezeu, Cel Care cu purtarea Sa de grijă ne trimite darurile Sale cele bogate, acelora care-L cheamă în ajutor şi care-L laudă cu toată inima şi cu toată fiinţa“, spune el. (Pr. lect. univ. dr. Ion Bârnea)