„Conştiinţă Canonică şi Eclesiologie Ortodoxă“, la Roma
Între 22 şi 26 noiembrie are loc, la Roma, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, întâlnirea celor două sinoade mitropolitane din Europa: cel al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi cel al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, împreună cu episcopii celor două eparhii ortodoxe române din America, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, în jurisdicţia Patriarhiei Române, şi Episcopia Ortodoxă Română din America, în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe din America, informează mitropolia.eu.
Tema întâlnirii de anul acesta este: Conştiinţă Canonică şi Eclesiologie Ortodoxă. Cu ocazia sărbătorii Sfintei Muceniţe Ecaterina, mâine, 25 noiembrie, episcopii vor sluji Sfânta Liturghie la catacombele Sfântului Calist din Roma. (Silviu Dascălu)