Constituirea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei de Alba Iulia
Azi, la Mănăstirea "Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir" din Sighişoara, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Andrei al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, are loc, începând cu ora 11.00, şedinţa de constituire a Adunării eparhiale pentru perioada 2010-2014. Alegerile membrilor noii Adunări eparhiale au avut loc pe 15 aprilie, când din fiecare protopopiat au fost desemnaţi câte un cleric şi doi mireni. După prezentarea şi validarea mandatelor reprezentanţilor aleşi, IPS Andrei va desemna doi secretari, un cleric şi un mirean, şi va fi stabilită componenţa celor cinci comisii de lucru. Vor fi aleşi, prin vot nominal, cei trei reprezentanţi, un cleric şi doi mireni, ai Adunării eparhiale în Adunarea Naţională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, cei nouă membri ai Consiliului eparhial - trei clerici şi şase mireni - şi cei trei membri şi cei doi supleanţi în Consistoriul eparhial.