Constituirea noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

Data: 14 Iunie 2018

În municipiul Pitești a avut loc marți, 12 iunie, ședința de constituire a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, se arată pe site-ul eparhiaargesului.ro. Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată în Biserica „Sfânta Vineri” din oraș de către Înalt­preasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor din care au făcut parte preoții consilieri eparhiali, protoiereii și stareţii de mănăstiri din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Şedinţa de constituire a Adunării eparhiale a avut loc în Sala „Sfântul Mitropolit Iachint de Vicina” din Pitești. Comisiile de validare au constatat că toți membrii aleși ai Adunării eparhiale în cele 10 circumscripții electorale bisericești îndeplinesc condițiile statutare pentru a face parte din acest for deliberativ eparhial și s-a declarat constituită Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. De asemenea, cei 10 clerici și 20 de mireni au fost repartizați pe comisiile permanente: Comisia bisericească, Comisia culturală, Comisia economică socială și Comisia de organizare și validare. Membrii Adunării eparhiale au aprobat și componența Consiliului eparhial și au fost desem­nați delegații, un cleric și doi mireni, ca reprezentanți ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului în Adunarea Națio­nală Bisericească.

După depunerea jurământului noilor membri, IPS Părinte Ahiepiscop Calinic a evidenţiat importanţa Adunării eparhiale, atribuţiile statutare ale acesteia şi rolul ei în dezvoltarea şi realizarea proiectelor pastoral-misionare, culturale şi sociale pentru următorii patru ani.

Membrii forului deliberativ au aprobat și componența Consistoriului eparhial, precum și reprezentanții Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului care vor fi delegați pentru Consistoriul Mitropolitan.