Constituirea noii Adunări eparhiale a Episcopiei Sălajului

Un articol de: Arhid. Ionică Torcoș - 09 Iunie 2022

În Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Alexandru” din Zalău au avut loc marţi, 7 iunie, ședința extraordinară de constituire a noii Adunări eparhiale a Episcopiei Sălajului și ședința de lucru a Consiliului eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Întâlnirea a început cu Sfânta Liturghie, la care a asistat şi ierarhul. De asemenea, înainte de începerea lucrărilor celor două foruri bise­ricești, tot în prezența PS Episcop Petroniu, a fost săvârşită o slujbă de Te Deum.

Lucrările ședinței extraordinare au început cu mesajul de bun venit al ierarhului, care a prezentat celor prezenţi atribuţiile Adunării eparhiale şi ale Consiliului eparhial, precum și metodologia de alegere a noii componențe a Adunării eparhiale pentru un nou mandat de patru ani, în perioada 2022-2026. Supusă la vot, noua Adunare eparhială a fost declarată de către ierarh legal constituită și capabilă de a lua hotărâri. De asemenea, a avut loc şi şedinţa Consiliului eparhial al Episcopiei Sălajului, iar la final cei prezenţi au avut posibilitatea de a lua cuvântul.