Constituirea noii Adunări Eparhiale, la Deva

Un articol de: Ziarul Lumina - 24 Mai 2018

La sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva, a avut loc marți, 22 mai, în prezența Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, lucrările ședinței de constituire a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, pentru legislatura 2018-2022.

Lucrările organismului eparhial nou ales au început cu slujba de Te Deum, fiind urmate de un cuvânt de binecuvântare al PS Episcop Gurie adresat reprezentanților aleși ai clerului și credincioșilor din eparhia hunedoreană. După validarea mandatelor reprezentanților clerici și mireni în Adunarea Eparhială, aceștia au depus jurământul de fidelitate și onestitate față de Sfânta Biserică. PS Episcop Gurie a subliniat importanța slujirii la care au fost chemați și i-a îndemnat la „implicare și dăruire pentru propășirea valorilor spirituale și materiale ale Bisericii lui Hristos”.

În cadrul primei ședințe a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei au fost aleși membrii delegați în Adunarea Națională Bisericească, membrii Consiliului Eparhial, ai Consistoriului Eparhial și ai Consistoriului Eparhial Monahal, precum și reprezentanții eparhiei în Consistoriul Mitropolitan și Consistoriul Mitropolitan Monahal, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.