Construcţia primei hidrocentrale pe Someş ar putea începe în acest an

Data: 03 Mai 2010

Construcţia primei centrale hidroelectrice pe Someş, din judeţul Sălaj, ar putea demara în acest an, în extravilanul localităţii Cuciulat, din comuna Letca, dacă firma ce a demarat acest proiect va obţine toate avizele necesare. Investiţia aparţine companiei Electrica Aqua din Baia Mare şi ar urma să producă, într-un an hidrologic mediu, peste 15 mii MWh. Conform administratorului companiei, Dorin Berinde, valoarea totală a investiţiei se ridică la circa opt milioane de euro. Construcţia hidrocentralei nu va afecta regimul natural de curgere a râului şi nici fauna acvatică din zonă, proiectantul propunând în acest sens realizarea unor "scări", care să permită migrarea peştilor şi să funcţioneze ca zonă de trecere pentru speciile acvatice care trăiesc în Someş.