Consulate la Cahul şi la Iaşi

Data: 11 Iulie 2008

În cadrul întrevederii preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu, s-a propus deschiderea, într-un viitor apropiat, a unui Consulat al Republicii Moldova la Iaşi şi a unui Consulat al României la Cahul, a anunţat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova. Deschiderea celor două consulate româneşti, la Cahul şi la Bălţi, a fost cerută de România în 2006, pentru a fluidiza, astfel, procesul acordării vizelor pentru cetăţenii moldoveni, după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.