Consultații gratuite credincioşilor din Cărbunești, Prahova
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au acordat asistență medicală gratuită sâmbătă, 24 august, în localitatea prahoveană Cărbunești, la peste 100 de persoane, informează un comunicat de presă al voluntarilor. Aceasta a fost cea de-a 52-a campanie „Sănătate pentru sate”, prin intermediul căreia s-a ajuns la peste 7.000 de beneficiari.
Pe lângă investigațiile EKG și de ecograf, localnicii din Cărbunești au primit asistență medicală de la specialiști avizați în cardiologie, medicină internă, diabet și nutriție, gastroenterologie, dermato-venerice, recuperare medicală, chirurgie plastică, psihologie și medicină de familie. Trei dintre voluntari s-au alăturat pentru prima dată acestei campanii, respectiv dr. Maria Magdalena Driga, medic rezident - chirurgie plastică, dr. Loredana-Camelia Bughet, medic rezident - medicină internă, și Luceta-Alexandra Crista, asistent medical generalist. Medicii voluntari au identificat foarte multe persoane hipertensive, dar și probleme de obezitate, diabet, boli cronice sau afecțiuni dermatologice. Principala cauză a problemelor de sănătate este aceea că populația îmbătrânită nu beneficiază de un medic de familie care să fie permanent în sat, dar și faptul că cel mai apropiat spital se află la aproximativ 50 km (Ploiești). Tot în cadrul activității de sâmbătă, voluntarilor li s-a solicitat ajutorul la domiciliu pentru opt persoane nedeplasabile, ne-a informat coordonatorul echipei de voluntari, Dănuț Prună.
„Aici, și cu precădere în mediul rural, se află foarte mulți oameni în vârstă, bolnavi. Totuși sunt oameni gospodari, oameni muncitori, dar care pun pe primul loc treburile gospodărești și mai puțin sănătatea și ajung în cele din urmă la doctor, de cele mai multe ori prea târziu. De aceea, credem că această inițiativă a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este bine-venită în comuna noastră. Mulţumim din suflet voluntarilor care au venit, tuturor celor implicați în acest proiect și Dumnezeu să sporească și să înmulțească aceste frumoase fapte bune care ajung la inima omului”, a declarat părintele Constantin Manea, parohul de la Cărbunești.