Consultaţii medicale gratuite în localitatea Gârlişte
Sâmbătă, 27 iulie, la Centrul cultural social-misionar „Sfântul Apostol Andrei“ din localitatea cărăşeană Gârlişte, au avut loc consultaţii medicale gratuite pentru credincioşii cu posibilităţi financiare reduse. Acestea au fost oferite de către doctorul Sorin Mangea.
Lista persoanelor care au beneficiat de consultaţii a fost alcătuită cu ajutorul părintelui paroh Marius Peica, ţinându-se cont de nevoile medicale ale beneficiarilor. De asemenea, doctorul Sorin Mangea a fost asistat la aceste consultaţii de către Daniela Peica, care doreşte să acorde un sprijin medical gratuit tuturor credincioşilor care au nevoie de acest lucru.
„Mulţumim domnului dr. Sorin Mangea pentru dorinţa dumnealui de a participa la acţiunile de ajutorare a oamenilor organizate prin Centrul cultural social-misionar «Sfântul Apostol Andrei» din Gârlişte. Dumnezeu să-i răsplătească faptele bune şi să-l binecuvânteze pe el şi întreaga sa familie. Pe viitor ne dorim ca aceste consultaţii să se repete, astfel încât de acestea să beneficieze un număr cât mai mare de credincioşi, în special cazuri sociale, din comunitatea noastră, dar de ce nu, chiar şi din localităţile Goruia şi Giurgiova, pentru că datoria noastră de creştini este aceea de a ne ajuta aproapele aflat în necazuri şi neputinţe“, a arătat părintele paroh Marius Peica.
În cadrul Centrului „Sfântul Apostol Andrei“ din localitatea Gârlişte se derulează mai multe activităţi, printre care amintim: sprijinirea copiilor proveniţi din familii cu posibilităţi financiare reduse, împărţirea de ajutoare şi materiale constând în haine şi rechizite şcolare, servicii medicale gratuite, coordonator fiind doctorul Sorin Mangea, publicarea revistei „Muguri de lumină“, publicaţie ce cuprinde toate domeniile de activitate care se desfăşoară la nivel de comunitate, ajutorarea persoanelor cu venituri reduse, alimente, îmbrăcăminte, vizionarea de filme documentare şi religioase instructiv-educative. Toate aceste activităţi sunt realizate prin voluntariat şi sprijin financiar atât de la autorităţile locale, cât şi de la persoane din ţară şi străinătate.