Consultaţii medicale gratuite în Parohia Pechea IV
250 de persoane din Parohia Pechea IV, judeţul Galaţi, au beneficiat săptămâna trecută de consultaţii, analize medicale şi de tratament gratuit în cadrul unei acţiuni filantropice prilejuite de hramul bisericii din localitate închinat Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Consultaţiile medicale gratuite au fost oferite de dr. Carmen Ţarălungă, de la dispensarul din comună, şi de dr. Ramona Munteanu, medic care profesează în provincia Cordoba, Spania. De asemenea, a participat şi dr. Daniela Cristea de la Spitalul Municipal din Tecuci, specialist în medicină internă, care a făcut şi electrocardiograma persoanelor care au beneficiat de aceste servicii. Centrul Medical Sanavita din Galaţi a oferit teste gratuite de osteoporoză, iar persoanele cu probleme de vedere au beneficiat de consultaţii oferite de Centrul de Diagnostic şi Tratament Lenscontact Galaţi. Cadrele medicale au fost ajutate de 10 voluntari de la Şcoala sanitară postliceală "Christiana" din Galaţi. Iniţiatorii activităţii au fost părintele paroh Cătălin Vătafu şi preotul Florin Timofte de la capela Spitalului Judeţean din Galaţi. (M. Nedelcu)