Consultații medicale gratuite la o parohie bucureșteană

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 16 Noiembrie 2022

Aproape 150 de credincioși de la Parohia Oborul Vechi din sectorul 2 al Capitalei au beneficiat în zilele de 15 și 16 noiembrie de consultații medicale gratuite realizate de medici voluntari din cadrul organizației Crucea Roșie Română, filiala sector 2. Acțiunea medicală face parte dintr-un proiect derulat în premieră de Crucea Roșie în colaborare cu o parohie bucureșteană.

Acțiunea socială s-a desfă­șu­rat în așezământul social aflat în apropierea bisericii Parohiei Oborul Vechi. Părintele paroh Ciprian Tudor a precizat faptul că acest tip de activitate desfă­șu­rat în colaborare cu organi­zația umanitară reprezintă un eveniment unic pentru o parohie din Capitală: „Este o premieră pentru noi fiindcă suntem prima parohie din București în care poposește campania «Caravana de Bine» a Crucii Roșii Române, filiala sector 2. Aceștia au venit în întâmpinarea noastră, iar credincioșii s-au bucurat foarte mult. Le spuneam în această seară, la sfârșitul Tainei Sfântului Maslu, că Dumnezeu a rânduit ca în această zi de marți să împletim bucuria duhovnicească și cercetarea medicală. Astfel, la Taina Sfântului Maslu au fost vindecate atât sufletele, cât și trupurile credincioșilor, dar totodată aceștia au fost cercetați de către medici puși la dispoziție, alături de aparatura medicală folosită, de către filiala sector 2 a Crucii Roșii Române. În cadrul acestei campanii, medici de la mai multe specializări, printre care pediatrie, cardiologie sau diabetologie, i-au consultat pe credincioșii doritori, care s-au bucurat ca cineva să își arate interesul pentru ei”.

Despre această acțiune ne-a vorbit și Raluca Buzea, managerul Departamentului de edu­ca­ție pentru sănătate al Crucii Roșii Române: „Ideea acestui pro­iect s-a născut acum aproape doi ani, iar Crucea Roșie a îmbră­țișat-o, astfel încât ne dorim ca proiectul să devină o activitate de bază a organizației. Sperăm să reușim să ajungem la cât mai multe persoane nevoiașe, să realizăm screening-uri și să promovăm sănătatea în mod activ, aducând aproape de ele medici spe­cialiști și rezidenți și oferindu-le acces la servicii specializate. Acțiunea din această seară a fost o inițiativă a filialei sector 2, care are o colaborare mai veche cu parohia în care ne aflăm, și pe lângă alte proiecte s-a constatat că și aici este o nevoie mare de a desfășura o astfel de activitate. Sunt mulți bătrâni în această zonă care nu au acces la servicii medicale, în special la un ecograf, motiv pentru care am inclus în calendarul nostru și această activitate care este prima pe Bu­curești”.