Consum de energie aproape zero la o școală din Ploiești
Cel mai amplu proiect de renovare la standard nZEB (consum aproape zero de energie) a unei şcoli publice a durat circa 8 luni și a costat aproape un milion de euro. Reabilitarea Liceului Tehnologic Energetic din Ploieşti este prima din programul „România eficientă”, care își propune să realizeze câteva renovări aprofundate ale unor şcoli din ţară, cu rol de referinţă în privința standardelor de eficientizare energetică.
Într-o perioadă în care, din cauza prețurilor mari la gaz, renovarea clădirilor este o soluție pentru reducerea costurilor cu energia, vineri, la Ploiești, au fost prezentate lucrările de modernizare şi reabilitare de la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din localitate, realizate în cadrul programului „România eficientă”, susținut de OMV Petrom şi Energy Policy Group.
Clădirea a fost adusă la standarde nZEB (nearly Zero-Energy Building), respectiv consum de energie aproape zero. Școala îşi va reduce, astfel, consumul cu 60%, iar în timpul verii va putea să producă singură energia necesară, a explicat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, în cadrul unei conferinţe de presă.
Investiția pentru reabilitarea energetică a corpului C10 de la liceul din Ploiești s-a ridicat la circa un milion de euro, iar lucrările au început vara trecută. Clădirea renovată găzduieşte atât săli de curs, cât şi un cămin-internat, pe o suprafaţă desfăşurată de circa 1.500 mp. Aici îşi desfăşoară activitatea 250 de elevi și circa 60 de cadre didactice, iar în cămin sunt cazaţi 80 de elevi.
„Avem un potenţial foarte mare pentru eficienţă energetică şi proiectul de reabilitare a liceului de la Ploieşti este un exemplu în acest sens”, a mai spus Verchere, potrivit Agerpres.
La rândul său, Radu Dudău, director Energy Policy Group şi coordonator al programului „România eficientă”, a arătat că, pe lângă reducerile substanţiale ale consumului de energie, școala a fost dotată cu echipamente de dezinfectare a aerului.
Reabilitarea clădirii a constat în izolarea termică a pereţilor exteriori, izolarea termică a terasei şi izolarea termică a planşeului; înlocuirea tâmplăriei vechi cu tâmplărie performantă energetic; modernizarea sistemului de iluminat, prin instalarea unui sistem de tip LED şi instalarea unui sistem inteligent de telecontrol al iluminatului.
Au fost instalate panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, iar conductele şi radiatoarele din întreaga clădire au fost înlocuite. De asemenea, a fost instalat un sistem care încălzește apa menajeră cu panouri solare termice şi o depozitează în boilere. Au fost montate echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură şi de dezinfectare a aerului în clase.
„România eficientă” este program naţional de promovare a eficienţei energetice, susținut din fonduri private, care a demarat în 2019. (C. Z.)