Contingent de pace al UE în Transnistria
Prezenţa unui contingent al Uniunii Europene pentru menţinerea păcii în Transnistria este posibilă, a declarat, miercuri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, subliniind că această idee a fost formulată în 2003 în Memorandumul Kozak, relatează RIA Novosti. "Suntem de părere că prezenţa (unui contingent de menţinere a păcii în Transnistria) ar fi foarte utilă, în contextul negocierilor privind soluţionarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol", a spus oficialul rus. Pacea în zona de coflict este asigurată, la ora actuală, de o forţă comună, din care fac parte 402 militari ruşi, 429 de militari transnistreni, 355 de militari moldoveni şi 10 observatori ucraineni.