Continuă distribuirea de hrană pentru pelerini

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 25 Octombrie 2024

Distribuirea alimentelor pentru pelerini a continuat și astăzi, 25 octombrie 2024. La ora prânzului, Protoieria Sector 5 Capitală a adus 2.000 de sandvișuri și eugenii, precum și 3.000 de sticle de apă îmbuteliată, care au fost oferite celor care așteptau la rând pentru a se închina la sfintele moaște.

„Ca în fiecare an, cu multă bucurie ne alăturăm pelerinilor care participă la marea sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Este o bucurie aparte, pentru că suntem alături de oameni și le oferim hrană celor care cu răbdare așteaptă binecuvântarea sfinților. Împlinim astfel porunca aceasta de a săvârși virtutea milosteniei. Ca în fiecare an, sub coordonarea părintelui protoiereu Valer Ulican și cu sprijinul tuturor preoților parohi din cadrul protoieriei noastre și cu cel al Biroului de asistență socială al instituției, suntem alături de pelerini, împărțindu‑le un număr considerabil de sandvișuri, eugenii, apă, ceai și cafea, pentru ca bucuria să fie deplină”, ne‑a declarat pr. Viorel Dincă, secretar al Protopopiatului Sector 5 Capitală.

În aceeași zi, alături de pelerini vor fi și protoieriile Câmpina și Sector 2 Capitală.