Continuarea cooperării şi solidarităţii interortodoxe
Astăzi, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit în vizită pe Excelenţa Sa domnul Spyros Attas, ambasadorul Republicii Cipru la Bucureşti, la încheierea misiunii diplomatice în România.
Excelenţa Sa a dorit să mulţumească pentru sprijinul şi prietenia poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române manifestate faţă de poporul cipriot cu speranţa continuării şi intensificării cooperării dintre cele două popoare ortodoxe. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat bunele relaţii tradiţionale dintre cele două popoare cu o bogată şi îndelungată tradiţie creştină, exprimându-şi speranţa ca domnul ambasador va continua să promoveze legăturile culturale şi religioase dintre cele două ţări, inclusiv prin organizarea de pelerinaje la mănăstirile din Cipru şi România. În cadrul discuţiilor, au fost abordate teme referitoare la provocările existente în societatea contemporană şi la efortul care trebuie întreprins pentru rezolvarea unor probleme sociale urgente ca secularizarea, migraţia, abandonul şcolar etc., precum şi la situaţia locuitorilor şi a patrimoniului cultural spiritual din nordul Ciprului. În numele clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reafirmat solidaritatea cu poporul cipriot, în speranţa soluţionării problemelor cu care se confruntă acesta, prin protejarea patrimoniului creştin-ortodox din această regiune care constituie un simbol al identităţii naţionale şi spirituale cipriote.