Continuarea relaţiilor de prietenie şi înţelegere reciprocă dintre Biserica Ortodoxă Română şi Cultul Mozaic
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit ieri, 1 septembrie 2011, la Reşedinţa patriarhală, pe Eminenţa Sa Menachem Hacohen, Marele Rabin al Cultului Mozaic din România, la încheierea misiunii sale în ţara noastră. Marele Rabin a fost însoţit de soţia sa, doamna Deborah Hacohen, domnul Israel Sabag, preşedintele Asociaţiei JOINT România, şi de domnul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
În timpul întrevederii, Preafericitul Părinte Patriarh a subliniat principalele coordonate ale relaţiilor bazate pe prietenie şi înţelegere reciprocă dintre Biserica Ortodoxă Română şi Cultul Mozaic, relaţii pe care Marele Rabin Menachem Hacohen le-a încurajat cu multă dragoste, responsabilitate şi înţelepciune.
La rândul său, Eminenţa Sa Menachem Hacohen a evidenţiat necesitatea continuării cooperării dintre cele două comunităţi religioase, iudaică şi creştină din România, în special prin organizarea de colocvii care să reliefeze tradiţia iudeo-creştină ca bază spirituală a culturii şi civilizaţiei europene.
În acest context, Părintele Patriarh a evidenţiat importanţa realizării de paşi concreţi în direcţia promovării unui dialog interreligios practic între cultele din România, aşa cum îl reprezintă constituirea, la iniţiativa Patriarhiei Române, a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, în ziua de 14 aprilie 2011.
În acelaşi timp, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a apreciat echilibrul şi înţelepciunea de care Marele Rabin Menachem Hacohen a dat dovadă în timpul activităţii desfăşurate în România.
S-a convenit ca în anul 2012 să organizeze împreună un colocviu la Bucureşti cu tema "Diaspora în tradiţia iudaică şi în experienţa creştină".
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)
"Sunt recunoscător BOR pentru că a contribuit la crearea unor legături foarte bune cu Comunitatea evreilor din România"
Aflat la încheierea misiunii în România ca Mare Rabin şi păstor al comunităţii evreieşti, Eminenţa Sa Menachem Hacohen ne-a vorbit despre motivele vizitei sale la Patriarhia Română şi despre necesitatea continuării relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Comunitatea evreiască din România: "De fiecare dată când am o întâlnire cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este un moment de înălţare atât pentru sufletul, cât şi pentru mintea mea. Nu mă aflu pentru prima dată aici; am avut întâlniri şi cu predecesorul Preafericitului Daniel, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, dar legătura pe care o am cu Patriarhul Daniel este una mai veche, din perioada păstoririi Preafericirii Sale în Moldova, când organizam seminarii pe teme teologice la Iaşi şi la Durău. Prezenţa noastră aici nu este doar o chestiune protocolară, ci şi una care ţine de credinţa noastră, de convingerea noastră că aceste relaţii trebuie continuate şi dezvoltate pe viitor. Sunt foarte recunoscător Bisericii Ortodoxe Române pentru că a contribuit la crearea unor legături foarte bune cu Comunitatea evreilor din România. Sper să mă mai întorc aici, nu doar o dată, ci de mai multe ori, pentru a continua să lucrez la consolidarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Comunitatea evreilor din România. Tocmai am discutat despre posibilitatea organizării aici, în România, a unui seminar împreună cu Patriarhia Română, cu Comunitatea evreilor din România şi cu rabini din Israel şi din alte părţi ale lumii", ne-a declarat Rabinul Menachem Hacohen. (Gheorghe-Cristian Popa)