Contractele de credit, sub lupa ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început, la nivel naţional, o amplă campanie de control detaliat privind contractele de credit. Într-o primă etapă vor fi verificate contractele de împrumut emise de instituţiile bancare în perioada 2004-2010, iar în etapele ulterioare vor fi verificate celelalte contracte de credit, emise din 2011 până în prezent. ANPC reclamă practicile comerciale incorecte, în special în ceea ce priveşte modul de calculare şi aplicare a dobânzilor pe parcursul derulării unui contract de credit. (O.N.)