Contribuţiile de pensie - la ANAF
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va prelua administrarea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) pentru pensie datorate de persoanele fizice, potrivit modificărilor aduse Codului fiscal la finalul anului 2011.
Contribuţiile la pensii datorate de persoanele fizice vor fi achitate la unităţile Trezoreriei Statului, din cadrul unităţilor fiscale în raza cărora sunt luaţi în administrare contribuabilii. Astfel, de la începutul lunii iulie, casele de pensii vor preda unităţilor fiscale din subordinea ANAF, în vederea colectării, creanţele reprezentând contribuţiile de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, stabilite şi neachitate până la 30 iunie 2012. Declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale se realizează prin depunerea unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii. Cine se încadrează în această categorie Declaraţia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii (formularul 600), al cărei model a fost publicat luni, trebuie depusă de întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale, membrii întreprinderii familiale, persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice, persoanele care realizează venituri din profesii libere, persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă. Pentru anul 2012, declaraţia se va depune de către aceşti contribuabili numai în situaţia în care ei se încadrează în una dintre aceste categorii, începând cu data de 1 iulie 2012. Declaraţia 600 nu trebuie depusă de cei care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, şomeri sau de către cei care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe.