Controale în zonele de picnic şi cele turistice
Reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Gărzii Naţionale de Mediu, în colaborare cu Poliţia Locală şi Jandarmeria Română vor efectua controale în zonele de picnic şi în zonele turistice pentru a asigura respectarea prevederilor legale. Potrivit legii, activităţile de picnic pot fi organizate numai în zone special amenajate, sau în zone indicate pentru picnic, care aparţin domeniului public sau privat al statului şi/sau unităţilor administrativ-teritoriale, zone în care există utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi şi este permisă aprinderea focului. Persoanele care încalcă legislaţia şi aprind grătarele în zone neindicate vor fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 3.000 lei. Totodată, în zonele special amenajate, cetăţenii trebuie să păstreze curăţenia, aruncând deşeurile doar în locurile special amenajate, fără a polua cursurile de apă, să supravegheze focul şi să se asigure de stingerea jarului după încheierea activităţii. (Oana Nistor)