Cooperare practică socio-culturală în sprijinul diasporei româneşti din Regatul Unit al Marii Britanii

Data: 31 August 2011

La Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române l-a primit ieri pe Excelenţa Sa Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Domnul ambasador a mulţumit pentru primire şi a prezentat punctele de cooperare dintre Biserica Ortodoxă Română şi misiunea diplomatică pe care o conduce în vederea sprijinirii şi promovării intereselor diasporei româneşti din Marea Britanie şi Irlanda de Nord. În cadrul întrevederii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat succint multiplele activităţi pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educaţionale pe care Biserica Ortodoxă Română le desfăşoară într-o diasporă dinamică şi în permanentă creştere. În acest context, Patriarhul României a evidenţiat importanţa dezvoltării şi implementării de programe europene care să contribuie la integrarea emigranţilor români în societatea britanică, dar şi la păstrarea identităţii lor culturale şi religioase. La rândul său, domnul ambasador a subliniat faptul că implicarea Bisericii Ortodoxe Române în rezolvarea problemelor existente în cadrul celei mai mari diaspore româneşti din toate timpurile, aşa cum este cea de astăzi, contribuie la asigurarea coeziunii sociale şi a unei mai bune cunoaşteri reciproce. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai reliefat importanţa dialogului între Bisericile creştine, în promovarea valorilor religioase în societatea europeană contemporană. În acest sens, Patriarhul României a menţionat necesitatea cooperării practice în rezolvarea unor probleme de ordin pastoral, social şi cultural într-o societate marcată de fenomenul secularizării, al migraţiei, şomajului şi sărăciei. O vizită a Patriarhului României în Marea Britanie va fi posibilă cu ocazia sfinţirii picturii bisericii ortodoxe române din oraşul Leeds, probabil în anul 2013. (Biroul de presă al Patriarhiei Române) "Trăim departe de ţară, dar rădăcinile noastre rămân pe pământ românesc" Aflat în vizită la Patriarhia Română, Excelenţa Sa Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ne-a vorbit despre obiectivele întâlnirii cu Patriarhul României şi despre necesitatea unei cât mai strânse colaborări între Biserica Ortodoxă Română şi Ambasada României în Anglia, pentru sprijinul comunităţii româneşti de pe tărâmul britanic. "Am dorit să-l informez pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu privire la unele proiecte comune pe care Ambasada României în Marea Britanie le desfăşoară împreună cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul britanic, dar şi despre dorinţa românilor din Marea Britanie de a-l avea pe Preafericirea Sa în mijlocul comunităţii româneşti, într-o vizită. Discuţia s-a axat atât pe tematicile care mi le-am propus, cât şi pe idei şi proiecte pe care Preafericitul Daniel le are în ceea ce priveşte păstorirea românilor din diaspora. Odată întors la Londra, voi discuta atât cu colegii mei din ambasadă, cât şi cu preoţii de la cele peste 30 de parohii româneşti de acolo şi vom încerca să creăm condiţiile pentru dezvoltarea unor proiecte care să vizeze schimbul de experienţe între studenţi, între profesori, proiecte culturale şi sociale pentru comunitatea românească din Marea Britanie în ideea de a o păstra aproape de România. Chiar dacă trăim departe de ţară, rădăcinile noastre rămân aici, pe pământ românesc, şi întotdeauna un gând bun se îndreaptă către ţară şi către cei rămaşi aici. Dacă actualele generaţii de români plecaţi în străinătate vorbesc foarte bine româneşte şi sunt ataşaţi de ţară, nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu generaţiile care vor veni, deoarece există riscul unei îndepărtări de ideea de românism, dacă nu pregătim terenul ca să transferăm către noua generaţie învăţătura patriotică românească, şi nu am nici o rezervă să spun că patriotismul este un cuvânt la ordinea zilei, deoarece toate popoarele mari cultivă patriotismul şi legătura cu ţara-mamă. Îmi place să cred că şi noi, românii, suntem un popor mare, chiar dacă nu neapărat ca dimensiune, ci ca suflet şi spiritualitate", ne-a declarat ambasadorul Ion Jinga. (Gheorghe-Cristian Popa)