Copii de etnie romă botezaţi de IPS Mitropolit Andrei
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a botezat sâmbătă, 20 aprilie, 24 de copii de etnie romă, cu vârste între 8 şi 16 ani, din comunitatea de la Pata Rât, din Cluj-Napoca. Slujba a avut loc la Biserica „Soborul Sfinţilor Apostoli“ din cartierul clujean Someşeni, ierarhul fiind înconjurat, la slujbă, de un sobor de preoţi şi diaconi.
Acţiunea a fost sprijintă de 24 de familii din cartierul clujean care i-au însoţit pe copii în calitate de naşi. Aceştia, împreună cu parohul Ioan Roman, le-au oferit copiilor încreştinaţi îmbrăcăminte şi alte daruri. La rândul său, IPS Mitropolit Andrei le-a dăruit cărţi şi icoane, le-a adresat celor prezenţi sfaturi părinteşti şi le-a vorbit despre Taina încreştinării. „Copilaşii noştri, astăzi, când s-au botezat au murit cu Domnul Iisus Hristos şi când au ieşit din apă, au înviat cu Domnul Iisus Hristos. Sfântul Pavel ne încredinţează de un lucru, zicând: «Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi-mbrăcat». Acum ei sunt făpturi noi, curate, sfinte, dacă ar rămâne în această stare toată viaţa, ar deveni sfinţi. Din păcate, pe parcursul vieţii noastre mai şi păcătuim. Nu rămânem în starea asta, dar şi pentru noi, cei mari, Dumnezeu a lăsat o modalitate de a ne purifica şi de a fi ca la botez, adică ne-a lăsat Dumnezeu spovedania“, a spus IPS Andrei.
Acţiunea face parte dintr-un proiect mai amplu al Arhiepiscopiei Clujului şi al Parohiei Someşeni, care are ca scop implicarea activă a Bisericii în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţii de romi de la Pata Rât.