Copii de vârste tot mai mici devin dependenţi de calculator
Utilizarea excesivă a jocurilor pe computer de către copiii şi tinerii din China pare să aibă rezultate alarmante, dar fenomenul ar putea avea o relevanţă deosebită şi pentru părinţii din toate ţările dezvoltate, ai căror copii petrec prea multe ore concentraţi asupra dispozitivelor mobile.
Documentarul „Web Junkie“, prezentat recent pe postul de televiziune PBS, a evidenţiat efectele tragice pe care acest fenomen le are asupra adolescenţilor, informează site-ul publicaţiei „The New York Times“, citat de Agerpres. Mulţi copii, de vârste tot mai mici, se joacă pe computer ore în şir, adeseori fără pauză pentru a mânca sau dormi.
În China, medicii consideră că această dependenţă este o boală şi au înfiinţat deja centre de reabilitare, în care copiii dependenţi de jocurile pe computer urmează o terapie draconică.
Dependenţa de dispozitive digitale începe tot mai devreme, adeseori la nivelul copiilor care încă nu pot să vorbească, cărora părinţii le oferă telefoanele mobile sau tabletele lor cu scopul de a se amuza şi a se juca singuri.
Într-o declaraţie pe care a făcut-o în 2013, Asociaţa Pediatrilor Americani a citat statisticile şocante furnizate de un studiu realizat de Kaiser Family Foundation în 2010: „Copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani petrec aproape 8 ore pe zi folosind o varietate de surse media, iar copiii mai mari petrec peste 11 ore pe zi folosind aceste surse media“.