Copii premiați la Reșița

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 14 Mai 2018

Câștigătorii Concursului național de creație „Unirea: libertate și unitate”, faza eparhială, au fost premiați joi, 10 mai, la Reșița. Cei mai talentați copii din Episcopia Caransebeșului care au participat la acest concurs s-au reunit la Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur”, al Parohiei „Schimbarea la Față” din municipiul de pe Bârzava, pentru a se bucura de surprizele pregătite de organizatori.

Manifestarea a debutat cu prezentarea unei scenete intitulate „Sacrificiu” de către elevi ai Liceului „General Dragalina” din Ora­vița. „Prin această piesă ne-am dorit să scoatem în evidență toate sentimentele patriotice și totodată creștine ale poporului român. Am dorit să ilustrăm sacrificiul solda­ților români care au luptat cu prețul vieții pe front pentru reîntregirea teritoriului, dar și al mamelor și soțiilor care și-au lăsat fiii și soții la luptă, neștiind dacă aceștia se vor mai întoarce în sânul familiei”, a explicat Alexandra Șchiopu, actor în piesa de teatru „Sacrificiu”.

În continuare a avut loc prezentarea generală a concursului de creație, precum și a unor aspecte din lucrările participan­ților. O elevă care a primit premiul I a mărturisit că s-a implicat în acest concurs „datorită sentimentului puternic de unitate ce ni-l oferă acest an centenar”, o altă premiantă a spus că „m-am simțit foarte bine și am dorit să transmit prin lucrarea realizată și celorlalți de vârsta mea că trebuie să avem credință în Dumnezeu, căci El este întotdeauna alături de noi și ne ajută în momentele cele mai grele”.

În cadrul acestei manifestări a fost lansat și Concursul național de creație literară „România la 100 + 100”, inițiat de Biblioteca județeană Sălaj, având ca temă „Cum ar trebui să arate România peste 100 de ani și ce trebuie să facem noi ca generațiile viitoare să fie mândre că aparțin acestei țări”.

Evenimentul a fost înfrum­u­sețat și de Corul ATOR Banatul de Munte, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu, care a sus­ținut un program de pricesne și cântece patriotice. „Îi mulțumim lui Dumnezeu că și în acest an festivitatea de premiere la nivelul Episcopiei Caransebeșului a acestui concurs a fost un eveniment deosebit. Am încercat să punem în valoare ceea ce avem mai frumos, original și mai bun la momentul acesta în rândul tinerilor din eparhia noastră. Sceneta a fost jucată în premieră și ne bucurăm că elevii de liceu au astfel de preocupări în Anul Centenar. Este foarte important că lucrurile nu se opresc aici și de fapt în Episcopia Caransebeșului există o efervescență din punctul de vedere al preocupărilor în plan artistic, în plan literar și pe toate planurile în ceea ce privește manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri și celor care au făurit Marea Unire”, a concluzionat la final părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Pe tot parcursul evenimentului a fost prezentată și o expoziție intitulată „100 de ani de România în imagini”, cu lucrări realizate de copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caranse­beșului.

La final s-a desfășurat festivitatea propriu-zisă de premiere, copiii care s-au remarcat la Concursul național de creație „Unirea: libertate și unitate”, faza eparhială, primind diplome și daruri.