Copii sărbătoriți la Centrul social din Grădinari
Centrul social multifuncțional din comuna Grădinari, judeţul Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei, a găzduit zilele trecute un eveniment festiv cu prilejul sărbătoririi zilelor de naștere a 8 copii, beneficiari ai centrului, născuți în luna octombrie. Colegii acestora de la centru le-au făcut o surpriză, prezentarea unui program artistic constând din cântece și poezii, moment pregătit sub coordonarea părintelui Costea Romică. Alături de copii s-au aflat pr. Liviu Lazăr, de la Parohia Ștefănești, și pr. Ioan Lăzărescu, de la Parohia Șerbănești, parohii care sprijină centrul în acțiunile desfășurate. „Încercăm, prin activitatea noastră, să fim alături de copii în evenimentele din viața lor, fie că sunt mai grele sau frumoase, cum este cel de acum - marcarea aniversării copiilor născuți în această lună. Toți copiii prezenți au fost serviți cu prăjituri și suc, au cântat «La mulți ani!» sărbătoriților și, cu siguranță, vor rămâne cu amintiri frumoase de la acest eveniment”, a subliniat pr. Costea Romică, coordonatorul Centrului social multifuncțional din comuna Grădinari, judeţul Olt.