Copii şi tineri în pelerinaj la Mănăstirea Timişeni
Vineri, 6 martie, peste 100 de copii şi tineri de la Centrul de reeducare a minorilor din Buziaş, Centrul de plasament şi Şcoala specială „Constantin Păunescu“ din Recaş, însoţiţi de educatori, profesori şi asistenţi sociali, au realizat un popas duhovnicesc la Mănăstirea Timişeni. De peste 20 de ani, a devenit tradiţie ca în perioada Postului Mare sute de copii de la centrele de plasament şi de la şcolile speciale din judeţul Timiş să participe cu multă bucurie la un pelerinaj de suflet, menit să le descopere bucuria întâlnirii cu Dumnezeu la această vatră monahală bănăţeană care este Mănăstirea Timişeni Şag. „După o tradiţie de mai bine de 20 de ani, şi astăzi tineri de la aşezămintele sociale din Recaş şi Buziaş au poposit la Mănăstirea Timişeni. Tot ceea ce înseamnă trăire duhovnicească, trăire care se manifestă prin dragoste faţă de semeni, se exprimă şi din punct de vedere al purtării de grijă, al întâmpinării celui care este în nevoie şi necaz. Aceşti tineri, care într-un fel sunt lipsiţi de dragostea semenilor lor, totuşi într-o mănăstire binecuvântată de Dumnezeu se pot împărtăşi de această bucurie din partea maicilor şi a părinţilor care vieţuiesc aici. Nu întâmplător, aceasta se datorează şi faptului că Biserica noastră gândeşte misiunea ei, şi în acest an al misiunii din parohii, tocmai în sensul de a ne apropia de cei care sunt în nevoi şi în necazuri“, a menţionat arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. Întâlnirea a debutat cu săvârşirea unei slujbe de mulţumire în biserica nouă a mănăstirii cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“, săvârşită de un sobor de preoţi, iar elevii au susţinut un recital constând din cântece religioase, poezii, psalmi şi laude aduse Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De asemenea, a fost rostit un cuvânt de învăţătură referitor la necesitatea formării copiilor şi tinerilor prin Şcoală şi prin Biserică. La final, obştea mănăstirii condusă de monahia stavroforă Casiana Şimon a pregătit pentru copii şi tineri o agapă, dar şi cadouri constând în cruciuliţe şi iconiţe. (Valentin Birău)