Copiii de la sate, sprijiniți de Episcopia Tulcii

Un articol de: Pr. Felix Neculai - 12 Septembrie 2022

Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, însoțit de preotul Ion Strat, consilier social al Episcopiei Tulcii, au mers vineri, 9 septembrie, în vizită la Parohia Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, oferind copiilor care studiază în această unitate școlară ghiozdanele echipate complet pentru anul școlar 2022-2023.

Acțiunea filantropică se află la a 5-a ediție, școlarii din satele tulcene primind din partea Episcopiei Tulcii rechizite școlare. Beneficiarii acestei acțiuni au fost peste 60 de copii din Ceamurlia de Sus, de la clasa pregătitoare până la clasa a 8-a.

Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a fost întâmpinat la biserică de către preotul George Nedeloiu și de profesorul Constantin Daniel, director al Școlii Gimnaziale Ceamurlia de Sus, iar după întâlnire și rostirea unui cuvânt de învă­țătură, Preasfinția Sa a oferit copiilor rechizitele pregătite. În semn de mulțumire, copiii au prezentat un scurt program artistic și au rostit rugăciuni. Săptămâna aceasta, în continuarea acestui program, vor mai fi oferite ghiozdane copiilor din parohia tulceană Sălcioara. Duminică, 11 septembrie, Episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Grindu, județul Tulcea. În aceeași zi a vizitat și biserica veche, monumentul ridicat în memoria victimelor naufragiului din 10 septembrie 1989 din Grindu, precum și șan­tierul Mănăstirii Dinogeția din Garvăn.