Copiii despre Catedrala Naţională

Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care lucrează în această instituţie de învăţământ de prestigiu din capitala României. Le redăm mai jos ca mărturie a primirii cu sinceritate şi candoare a evenimentului care marchează Centenarul Patriarhiei Române, dar şi ca model de râvnă cu care copiii aduc vestea cea bună a credinţei printre semenii lor.

Înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă primul eveniment de con­strucție a unui nou simbol care să ateste credința și valorile poporului nostru, de la Revoluție încoace. În istoria recentă, Capitala a fost sufocată de noi construcții an de an; am asistat la promovarea unor monumente care aduceau aminte de evenimente triste ale istoriei noastre, pe care le-am fi dorit uitate și îngropate în mormanele de moloz pe care le-au lăsat în urmă. Pentru prima oară putem spune că vom avea un simbol și un monument care să ne aparțină, să ne reprezinte și să atragă atenția asupra frumuseții spiritului și trăirii profunde ale poporului nostru.

Citim în cărțile de istorie și privim în albume poveștile adevărate ale ridicării unor catedrale ce au marcat mersul țării. În fiecare oraș s-a ridicat câte un scaun de cinstire a lui Dumnezeu, de-a lungul timpului: în mijlocul lor erau oamenii ru­gându-se pentru binele lor și al țării, iar de jur-împrejur erau sufletele și spiritele lor luptătoare. Spre catedrale mergeau cu lumini și capete plecate pentru rugăciune în momentele grele și tot din catedrale ieșeau cu spiritul ridicat, pentru a apăra ce era mai scump: tradiția și rânduiala vieții lor.

Din cele mai vechi timpuri, omul a avut nevoie de a aparține și de a avea un simbol care să ateste această apartenență. Oamenii și-au găsit aceste simboluri în codri, în case, biserici mici, dar să vadă ridicându-se din truda lor și din anii de lipsă spirituală un monument dedicat păcii, demnității și unirii dintre inimi reprezintă un dar și un moment mult așteptat. Când lumea continuă să promoveze recordul Palatului Parlamentului, care redeschide rana lăsată de perioada comunistă, fiind construit peste mii de ruine, din cărămizi smulse din altare și coloane înălțate cu sens, deasupra lui se ridică ­Catedrala Mântuirii Neamului, amintind țării de Ortodoxia și frumosul din ea.

Deși noi facem parte dintr-o nouă generație sau poate tocmai de aceea, ne simțim copleșiți de acest demers, chiar și prin participare pasivă. Nu am trăit timpurile de cenzură și sufocare a credinței și a obiceiurilor stră­moșești, dar nici nu am asistat la ridicarea unui monument arhitectural și ideatic. Ne lipsește arhitectura monumentală, mai ales în București, unde la orice pas vedem cărămizi puse unele peste altele pentru a ascunde tot ce era mai frumos: biserici, case vechi, statui și dovezi ale spiritului caracteristic românesc. Dintre ruine, fațade recondiționate, din spatele clădirilor ridicate în cinstea forței opresive comuniste, se înalţă Catedrala cu turle aurii, purtând amintirea tuturor celorlalte catedrale ridicate în țară, ce au văzut timpuri și mai grele și clipe pe care astăzi le mai comemorăm doar în cărțile de istorie. (Maria Panait, clasa a XI-a)

Catedrala noastră

Catedrala Mântuirii Neamului este un monument-simbol al poporului nostru. Când am auzit că în București, chiar în orașul meu natal, se va zidi această capodoperă arhitecturală m-am simțit mândru și entuziasmat. M-am mirat când am aflat cât o să dureze construcția acesteia, dar acum, după ce am citit mai multe și am urmărit documentare despre această lucrare măreață, înțeleg cât de mult s-a plănuit, calculat și muncit pentru împlinirea acestui vis. Mi-am propus să mă informez despre amănuntele făcute publice și să mă interesez permanent de evoluția lucrărilor. Am aflat, astfel, despre mozaicurile impresionante de pe catapeteasmă, care sunt unice în lume, și că, pentru realizarea acestora, s-au folosit 8 tone de mozaic. Catedrala va fi spațioasă pentru a primi cât mai mulți pelerini rugători și înaltă pentru a se înălța și a ne înălța către Dumnezeu. Îmi amintesc de perioada pascală în care Grupul psaltic „Tronos” a cântat binecuvântările Învierii sub turla centrală ce-l avea zugrăvit pe Hristos Pantocrator. Atunci emoția m-a copleșit și mi-am dorit să vizitez cât mai curând acest spațiu cu sonorități extraordinare, în care rugăciunile păreau să coboare chiar din înaltul cerului.

Sper ca și cei care vor veni din alte țări să o viziteze și să o perceapă ca pe un simbol, ca pe o ima­gine a acestui popor care a așteptat cu răbdare, secole, această biserică - catedrala noastră, frumoasă și primitoare. Această construcție măreață va sta mărturie generațiilor viitoare că strămoșii lor au fost buni creștini și mari cinstitori ai celor sfinte, oameni darnici care se mândresc cu religia neamului lor, ridicând cu recunoștință monument falnic. (Luca Miron, clasa a V-a)

Catedrala, un ţel pentru care să lupţi

Catedrala Mântuirii Neamului este, și ar trebui să fie pentru orice român, un ideal, un scop, un țel pentru care să lupte. Pentru că da, suma folosită la construirea ei a fost ca acest monument național unic să fie ceea ce noi astăzi vedem pe Dealul Arsenalului ca fiind o splendidă catedrală, având cel mai mare iconostas din lume, un adevărat simbol pentru credința noastră strămoșească.

Pentru mine construcția este, pe lângă un edificiu reprezentativ pentru țară, și un loc unde distanța dintre mine și Dumnezeu se micșorează, ajutându-mă să vorbesc mai ușor cu El, prin rugăciune. Mai mult, aceasta este o jertfă de mulțumire adusă lui Dumnezeu de mai mult de un secol. Pe timpul construirii ei, au fost puse în discuție numeroase argumente conform cărora banii alocați construirii acestei catedrale puteau să fie mai degrabă redirecționați către alte domenii, precum educație sau sănătate. Aceasta și multe alte piedici au intervenit pe parcursul construirii monumentului național, deoarece cel rău nu dorește să se construiască un astfel de edificiu în cinstea lui Dumnezeu, motiv pentru care învrăjbește oamenii, pornind numeroase certuri.

Catedrala este totodată și un edificiu reprezentativ și definitoriu pentru noi, ca neam, arătând astfel că suntem un popor creștin, care își iubește Biserica, pentru care atâția oameni și-au dat viața, domnitori care s-au jertfit pentru țară și credință, și până la sfinții mărturisitori din temnițele comuniste. Aceștia, asupriți cu niște chinuri greu de imaginat, au ținut piept unuia dintre cele mai crude sisteme politice care au existat vreodată. Monumentul este și un lăcaș care mă reprezintă din punct de vedere spiritual. Cred că este și ar trebui să fie privită și ca o scară către cer a neamului nostru, deoarece ea înlesnește comuniunea dintre om și Dumnezeu, fapt care ajută să ne apropiem mai mult de desăvârșire ca oameni și de mântuire ca neam. (Paraschiv Șerbănuță, clasa a IX-a)

„O a doua casă pentru popor”

Nu este nimic mai frumos pe lume decât dragostea pentru divinitate. În mijloc de disperare, de zbucium interior, de suferință, de deznădejde, Dumnezeu este Cel care vine şi ne mângâie cu iubire sufletul îndurerat pentru a ne readuce speranţa şi pacea interioară. Sub aripa Lui, sufletul omului poate înflori iarăşi.

Omul are nevoie să comunice cu divinitatea, iar rugăciunea este modalitatea prin care credinciosul îi poate vorbi direct Domnului. Prin aceasta, Îi mărturiseşte grijile care îl apasă, El fiind singurul care îi poate asculta toate neajunsurile. Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre şi, cu dragostea Sa nemărginită, ne iartă păcatele cele de care vrem să ne lepădăm, apoi ne umple sufletul de frumos şi de lumină. Sfântul Dumitru Stăniloae a sub­liniat că rugăciunea este mijlocul prin care omul se poate apropia de Dumnezeu şi poate ajunge să simtă dragostea pe care i-o oferă.

Catedrala Mântuirii Neamului este un astfel de loc în care românii, și nu numai, se pot pune în genunchi pentru a-I cere ajutor şi iertare Domnului. Aceasta va fi o a doua casă pentru popor în care oamenii se vor aduna şi se vor ruga împreună în Duhul Sfânt, călătorind astfel spre întâlnirea cu Dumnezeu.

Catedrala este monumentul care încununează strădaniile nației de a aduce creştinii împreună într-un loc emblematic, într-un loc care va uni oamenii într-o ­rugăciune către Dumnezeu, izvorâtă din inima poporului român. (Maria Gutue, clasa a IX-a)

„Noua sfințire a celei mai frumoase catedrale din lume”

Îmi aduc aminte că acum șapte ani, când aveam doar trei ani, am fost la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului care era încă în construcție. Atunci am intrat în Altar cu mama de mână, dar pentru că eram foarte mică nu prea îmi amintesc multe lucruri. Mă bucur că la 26 octombrie 2025 a avut loc noua sfințire a celei mai frumoase catedrale din lume. Așa că noi, fete și băieți, am avut această ocazie specială să intrăm în Altar și să vedem „biserica de aur” după 15 ani de la începerea con­strucției. Abia aștept să văd peste 27.000 de cre­dincioși care se vor ruga laolaltă, sub ocrotirea lui Dumnezeu, vegheați de îngeri și de sfinți. O să fie cel mai frumos eveniment din viața mea! (Sofia Cătană-Negreanu, ­clasa a IV-a A)

Catedrala. Date de suflet

Catedrala este un loc special unde oamenii se roagă și se întâlnesc cu Dumnezeu. Când am văzut-o prima dată mi s-a părut enormă și frumoasă! Are o cruce înaltă și vitraliile colorate care strălucesc în soare. Mă bucur că în curând va fi gata și vom putea merge acolo să ne rugăm și să fim împreună. Îmi place să mă gândesc la toți oamenii care vor veni acolo să se simtă aproape de Dumnezeu. Sper ca, după sfințire, să fie un loc unde putem să fim fericiți și să ne simțim bine împreună. (Rebeca Rotaru, clasa a IV-a A)