Copiii din parohiile sibiene confecţionează mărţişoare
Grupuri de elevi din mai multe parohii sibiene participă în această perioadă la ateliere de confecţionat mărţişoare, felicitări şi obiecte specifice lunii martie. La centrele de zi ale parohiilor, copiii pregătesc programe artistice şi religioase, precum şi activităţi social-filantropice.
În Parohia Turnişor 1, copiii confecţionează mărţişoarele, felicitările şi obiectele pe care le vor oferi pe 1 şi 8 martie doamnelor din această comunitate. Sub îndrumarea parohului Ciprian Creangă, cu sprijinul unor doamne voluntare din cadrul Fundaţiei „Crucea Roşie”, filiala Sibiu, cei mici învaţă să îşi materializeze dragostea şi respectul pentru mame, bunici, surori şi femeile de la biserica parohiale prin darurile ce vor fi oferite în perioada următoare, când primăvara cuprinde întreaga ţară. Cele mai sincere gânduri şi urări, scrise cu inocenţa specifică vârstei pe felicitările şi obiectele confecţionate, vor fi transmise de copii în cadrul unor evenimente dedicate femeilor din Parohia Turnişor 1.
Cei mai mulţi dintre copiii care participă la acest proiect sunt beneficiarii serviciilor oferite de Centrul social-educaţional de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Turnişor. Ateliere de confecţionat mărţişoare au început încă de săptămâna trecută şi continuă în aceste zile.
“Avem bucuria ca şi în acest an să organizăm cu sprijinul doamnelor de la Crucea Roşie din Sibiu activităţi specifice acestei perioade de primăvară. Sperăm ca prin darurile oferite de copii să aducem o bucurie în sufletele mamelor, bunicilor şi tuturor doamnelor care participă la slujbele religioase în biserica noastră. Proiectul nostru are şi un caracter social-filantropic, încercând să îi învăţăm pe copiii din parohie cât de important este să îi ajutăm pe cei din jurul nostru. Multe dintre mărţişoarele şi obiectele confecţionate vor fi expuse spre vânzare, iar din banii obţinuţi ne dorim să oferim daruri persoanelor internate la Azilul de Bătrâni din Sibiu”, ne-a spus preotul Ciprian Creangă.
Întâlnirea doamnelor vârstnice
Tot în această perioadă, în Parohia Turnişor 1 este în pregătire întâlnirea anuală cu doamnele vârstnice şi văduvele din comunitate. La această întâlnire, doamnele din parohie se vor bucura de momente de înălţare spirituală, vor socializa şi vor depăna amintiri.
„Pe 3 martie, organizăm din nou un eveniment cultural şi spiritual dedicat doamnelor vârstnice şi văduvelor din parohia noastră. Vor participa în jur de 80 de femei din parohia noastră şi din comunitatea evanghelică din Turnişor. Evenimentul se află la a IV-a ediţie şi ne propunem să oferim doamnelor momente de bucurie, arătându-ne, astfel, respectul nostru şi preţuirea noastră”, ne-a spus preotul Ciprian Creangă.
Doamnele vârstnice din Turnişor vor participa la un program cultural-artistic, vor primi masa de prânz şi mai multe daruri din partea parohiei, alături de cele mai frumoase gânduri şi felicitările specifice lunii martie.
Program artistic şi daruri în Cetate III
Un proiect similar celui din Parohia Turnişor 1 se desfăşoară şi în Parohia Cetate 3 Sibiu, unde un grup de copii participă la atelierele de creaţie organizate sub coordonarea preotului paroh Florin Marius Ucă şi a preotesei. Copiii din Parohia Cetate III îşi vor expune lucrările lor alături de cele realizate de copiii din Parohia Turnişor 1, într-un centru comercial din Sibiu, dar şi în biserica parohială. Cu banii obţinuţi din vânzarea mărţişoarelor şi obiectelor, vor fi oferite daruri persoanelor aflate în îngrijirea Azilului de Bătrâni din oraş, aflat în incinta bisericii parohiale.
„Pe 6 martie, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi după primirea Sfintei Împărtăşanii, copiii din parohia noastră vor susţine un program artistic. Copiii vor interpreta cântece specifice acestei perioade şi vor recita poezii dedicate mamelor şi tuturor doamnele din parohie”, ne-a spus pr. Florin Marius Ucă.
Pregătiri pentru ziua mamei
Şi la alte centre de zi pentru copii de la bisericile din Sibiu se fac pregătiri pentru sărbătorile de primăvară, dedicate mamei şi tuturor femeilor. La Centrul de zi de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Valea Aurie, parohul Simion Săsăujan, împreună cu preoteasa şi personalul instituţiei vor pregăti, de 8 martie, un program artistic şi vor oferi doamnelor din parohie mărţişoare şi felicitări confecţionate de cei mici.
În aceeaşi perioadă, copiii de la Centrul de zi de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” se vor pregăti pentru a oferi mamelor, bunicilor şi doamnelor din parohie momente de bucurie şi emoţii prin cântece şi poezii, daruri şi mărţişoare confecţionate în atelierele organizate aici. Nu în ultimul rând, micuţii de la Asociaţia „Rut” de la Biserica „Înălţarea Domnului şi Sfântul Nicolae” confecţionează mărţişoare în această perioadă, iar acestea vor fi vândute în locaşul de cult menţionat. Cu banii obţinuţi vor fi achiziţionate cărţi pentru centrul parohial, în cadrul unui proiect numit „Preţuieşte cartea!”.