Copiii din Protopopiatul Lipova s-au întors din tabăra de la Caraiman

Data: 30 Iulie 2012

Vara aceasta a fost un prilej de mare bucurie pentru copiii arădeni care s-au remarcat în decursul anului în activităţile desfăşurate de parohiile din care provin, precum şi cei care provin din familii defavorizate. Astfel, 25 de copii din 15 parohii ale Protopopiatului Lipova din cadrul Arhiepiscopiei Aradului au participat în perioada 22-27 iulie la tabăra "Licăr de lumină" de la Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" - Caraiman, judeţul Prahova. Tabăra de creaţie a avut printre obiective prevenirea şi combaterea fenomenului de abandonare timpurie a şcolii. La întoarcere, aceştia au fost foarte fericiţi, mai ales că majoritatea dintre ei au obţinut multe diplome şi premii la cele trei secţiuni la care au participat (creaţie, religie şi pictură). "Am avut posibilitatea de a vedea locuri frumoase, de a învăţa lucruri noi, mi-am făcut prieteni noi şi am experimentat munca în echipă", a mărturisit eleva Ana Maria Medre din Parohia Bătuţa. Printre premianţii Protopopiatului Lipova s-au numărat: Claudiu Hangan - premiul I la creaţie (Covăsânţ), Bianca Cimponeriu - premiul I la creaţie (Radna), Ana Maria Gligor - premiul I la pictură (Zăbrani), Raul Gligor - premiul I la religie (Zăbrani), Amalia Mateş - premiu special (Covăsânţ), Ana Maria Medre - premiul II la creaţie (Bătuţa), Dănuţ Bărnău - premiul II la pictură (Chesinţ), Gabriel Raicu - premiul II la religie (Chesinţ), Dan Gheorghevici - premiul III la religie (Chesinţ), Ana Maria Henţ - premiul III la creaţie (Covăsânţ). De asemenea, copiii au mărturisit bucuria de a fi vizitaţi în tabără de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care i-a binecuvântat, dăruindu-le reviste şi iconiţe. Proiectul "Alege şcoala!" este un proiect organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundaţia "World Vision România". (Pr. Cosmin Balint)