Copiii, împreună cu părinţii, pe urmele bătrânilor

Nici un râu nu are nicăieri apa mai limpede ca la izvorul său. În aval adună felurite lucruri, resturi sau ape tulburi, scurgându-se de pe dealuri sau de pe munţi. Dar la izvorul său apa e limpede şi curată precum cristalul, aşa cum spunea şi Creangă despre Ozana sa. Iar psalmistul David zice: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe  Tine, Dumnezeule“ (Ps. 41,1). Tot aşa şi noi, purtaţi de arşiţa păcatelor, am alergat să ne potolim însetarea după iertarea Domnului la izvoarele credinţei străbune, păstrată cu atâta sfinţenie în vechile vetre monahale ale ţinutului Neamţ.

La jumătatea lunii lui cuptor, un grup de copii mai râvnitori din Parohia Flămânzi-Cordun, judeţul Botoşani, împreună cu alţi credincioşi din parohie au mers pe urmele bătrânilor călugări care au vieţuit în mănăstirile judeţului Neamţ: Petru Vodă, Sihăstria Secului, Secu, Neamţ şi Vovidenia. Pelerinajul a fost o formă de recompensare pentru copiii din parohie care, deşi ocupaţi cu învăţătura, au găsit cu cale şi timp să ajungă mai mereu la Sfânta Liturghie în timpul anului şcolar.

Timpul frumos, peisajul montan de un verde viu, mănăstirile mirosind a tămâie, monahii roind prin curţile mănăstireşti asemenea albinelor în stup au adus multă tihnă şi în inimile zbuciumate ale celor care i-au însoţit pe copii în pelerinajul mult dorit.

„Bătrânii“ ne-au aşteptat cuminţi aşezaţi sub pământul sfinţit al mormintelor de la Petru Vodă şi Sihăstria Secului sau în raclele din biserica Mănăstirii Neamţ. Ne-au „şoptit“ cuvinte de încurajare în lupta cu viaţa, cu ispitele, cu vrăjmaşul, spunându-ne parcă: „Îndrăzniţi, şi noi am biruit lumea!“.

Alţi bătrâni, dar mai tineri, ca părintele Hariton Negrea, stareţul de la Petru Vodă, sau părintele Mihail Daniliuc de la Vovidenia ne-au sfătuit cu bunătate să înmulţim rugăciunea, să nu lăsăm gol locul nostru din biserică la Liturghie, să  coborâm în inimă cu gândul şi să ne ridicăm cu nădejde din păcate, iar părintele Andrei, ghidul muzeului Mănăstirii Neamţ le-a vorbit cu atâta drag copiilor, îndemnându-i la ascultarea faţă de părinţi.

Un urcuş ca aceasta către înălţimile duhovniceşti clădite în sutele de ani de sihăstrie ale monahilor români umple de „oxigen“ sufletul asfixiat de năduşeala fumului păcatelor şi a grijilor lumeşti tot mai mari şi tot mai multe.

Am plecat purtând pe retină imaginea candelelor aprinse la fiecare mormânt al „dascălilor“ celei mai mari „universităţi“: cimitirul Mănăstirii Sihăstria. Am luat pe frunte şi pe mână pecetea Crucii însemnate cu ulei din candela ce străjuie mormântul părintelui Cleopa  pentru a ne apăra de pecetea păcatului gândit sau înfăptuit pe care vrăjmaşul se luptă să ne-o aşeze cu grăbire. Am ajuns la casele noastre purtând parfumul sfinţeniei emanate din raclele purtătoare de sfinţi din mănăstirile nemţene. Vom mai rezista o vreme în lupta cu păcatul! (Pr. dr. Pîjîn Marius, Parohia Flămânzi - Cordun)