Copiii, invitați la școală pe 12 septembrie pentru povești de vacanță
Ministrul educației, Adrian Curaj, a anunțat, recent, în cadrul conferinței „Învățământul profesional dual, drumul de la idei la practică“, că deschiderea festivă a viitorului an școlar va avea loc tot pe 15 septembrie, dar că elevii vor fi invitați în unitățile de învățământ cu trei zile mai devreme pentru „povești de vacanță“. „Copiii vor fi invitați la școală pe 12 septembrie, pentru primele trei zile care sunt povești de vacanță. Pe data de 15 o să începem școala obișnuită. Deci, un fel de școală altfel, neobligatorie, dar ce frumos este să spui povești, iar intrarea aceasta în școală va fi naturală”, afirmă ministrul, care adaugă că „12 este o zi de luni, iar 15 va fi începutul școlii și sperăm că vor mai fi mici ingrediente referitoare la școala altfel“. Programul „Școala altfel” își propune implicarea deopotrivă a elevilor și a dascălilor în activități extracurriculare și extrașcolare interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.