Copiii, premiaţi de Biserică
Marţi, 12 iunie, la Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din Zalău a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din Episcopia Sălajului. La Catedrala episcopală din Baia Mare au fost premiaţi câştigătorii concursului de creaţie "Alege şcoala!" - faza pe protopopiat, din protopopiatele Baia Mare, Chioar, Sighet şi Vişeu.
La festivitatea de la Zalău au participat, alături de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, elevi, părinţi, cadre didactice, preoţi, protopopi şi membri ai Permanenţei Consiliului eparhial. Au fost premiaţi elevii care au participat la Olimpiada de religie şi la alte competiţii precum "În lumina lui Hristos" - concurs judeţean de cunoştinţe religioase, "Cultură şi spiritualitate", concursul naţional "Biserica, lăcaş de închinare", "Copilul învaţă iubirea lui Hristos". PS Episcop Petroniu a acordat diplome de excelenţă pentru implicarea şi susţinerea activităţilor catehetice pr. arhimandrit Grighentie, stareţul Mănăstirii Strâmba, pr. Ioan Ghiurco de la Catedrala episcopală, prof. Claudia Boha - inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. Ierarhul a acordat diplome de merit şi premii profesorilor de religie şi preoţilor care i-au pregătit pe elevi la aceste concursuri. În acelaşi cadru, profesorului Ioan Ciocmărean i s-a acordat, pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată în anul şcolar 2011-2012, titlul de "Profesorul anului". Au fost acordate, în total, 187 de diplome şi 322 de premii, valoarea acestora fiind de aproape 10.000 de lei. Premiere şi la Baia Mare Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a felicitat câştigătorii concursului de creaţie "Alege şcoala!" din protopopiatele Baia Mare, Chioar, Sighet şi Vişeu şi le-a înmânat premiile. "Ne bucurăm că Biserica noastră reuşeşte să intre prin intermediul acestui program şi într-o altfel de comunicare cu copiii şi tinerii. Este adevărat că în Biserică se fac numeroase activităţi cu tinerii. Dar, spre deosebire de acelea, ţinta acestui program este precisă: cultivarea interesului şi a dragostei pentru şcoală ale copiilor aflaţi în dificultate, precum şi integrarea acestora în marea familie a Bisericii", a spus PS Iustin Sigheteanul, care a adăugat că prin festivitatea de premiere sunt evidenţiaţi, apreciaţi şi răsplătiţi copiii înscrişi în program, dar şi cei care s-au preocupat de catehizarea acestora, preoţii şi profesorii de religie. Cei 36 de câştigători au primit produse multimedia şi, în nume personal, ierarhul le-a oferit câte o iconiţă cu Maica Domnului.