Copiii se împărtăşesc de Hristos la Parohia Chişoda
În această primăvară, la parohia timişeană Chişoda se împlinesc 5 ani de când s-a început catehizarea copiilor şi a tinerilor în cadrul programului naţional al Patriarhiei Române „Hristos împărtăşit copiilor“. Dacă la început aproximativ 40 de copii participau la activităţile catehetice şi artistice organizate în sfântul locaş, în prezent, peste o sută de copii şi tineri iau parte în fiecare sâmbătă la programul religios şi catehetic dedicat lor.
De la început, iniţiativa slujitorilor parohiei, pr. paroh Traian Debucean şi pr. Dragoş Debucean, de a derula programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ la nivelul comunităţii parohiale s-a bucurat de sprijinul autorităţilor locale, al grădiniţei din Chişoda şi al mai multor tineri voluntari inimoşi. Cu toţii au conştientizat responsabilitatea pe care comunitatea o are faţă de cei care reprezintă viitorul societăţii de mâine şi, nu în ultimul rând, rolul covârşitor al Bisericii în consolidarea unităţii familiei şi în educaţia sănătoasă a copiilor. „Am reuşit să avem un start peste aşteptările noastre, pentru că la începutul acestui proiect ne-am bucurat de sprijinul material al Primăriei Giroc, de experienţa pedagogică a educatoarelor de la Grădiniţa din Chişoda care ne-au însoţit la început, dar şi de sprijinul câtorva tineri voluntari din parohia noastră care au pus mult suflet şi energie în ceea ce au făcut. Am debutat cu catehizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 9 ani. În primul an media copiilor înscrişi în programul de cateheză a fost 40. De la an la an, numărul copiilor a crescut tot mai mult pentru ca în prezent la biserica din Chişoda să fie înscrişi cu puţin peste 100 de copii şi tineri împărţiţi în 3 grupe“, a menţionat pr. Dragoş Debucean, coordonatorul proiectului.
„Datoria noastră a fost să îi chemăm, iar ei au venit!“
Alături de participarea la programul religios şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, programul catehetic cuprinde numeroase activităţi practice şi de învăţare, dar şi ateliere de creaţie şi jocuri recreative. Periodic, realizările şi creaţiile micilor artişti sunt prezentate comunităţii parohiale în cadrul unor expoziţii şi evenimente speciale. „Programul primei grupe ce cuprinde copii cu vârsta între 3 şi 9 ani se desfăşoară pe parcursul a două ore şi cuprinde participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea lor, desene şi planşe de colorat corespunzătoare temei de cateheză din ziua respectivă, prezentarea catehezei prin proiecţie în PowerPoint şi filmuleţe tematice şi se încheie cu o gustare. Celelalte două grupe cu copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani îşi desfăşoară activitatea în module alternative, de cateheză şi atelier de creaţie. În acest atelier copiii şi tinerii pictează icoane pe sticlă şi pe lemn şi creează obiecte liturgice din pastă ceramică, din lemn şi sticlă. Munca lor este valorificată pe de o parte prin faptul că obiectele create ajung în casele lor, îmbogăţind colţul de rugăciune şi viaţa liturgică a familiilor lor, iar pe de altă parte munca lor este valorizată prin seria de expoziţii cu titlul «Picătura de rai» în care este expus rezultatul muncii lor. Expoziţie care sperăm să rămână o tradiţie a bisericii din Chişoda întrucât în acest an «Picătura de rai» va ajunge la a 3-a ediţie. În prezent, în toată această activitate suntem ajutaţi la grupa celor mici de doamna Elena Potra şi două tinere ale parohiei noastre - Denisa Jianu şi Alexandra Cornea, iar atelierul de creaţie există datorită muncii deosebite a doamnei Cristina Şchiop, artist plastic. Pe această cale mulţumim acestor persoane care prin munca lor şi dăruirea sufletească de care dau dovadă fac posibilă catehizarea unui număr atât de mare de copii. Aceşti copii minunaţi vor să Îl primească pe Iisus în sufletele lor pure şi ca urmare şi Hristos Se lasă împărtăşit lor. Mottoul nostru încă de la prima întâlnire de cateheză a fost îndemnul Mântuitorului «Lăsaţi copiii să vină la mine!», datoria noastră a fost să îi chemăm, iar ei au venit!“, a mai precizat pr. Dragoş Debucean.