Copiii şi darurile cu care vin

În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Şi mirându-se toţi de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi. Luca 9, 37-43

Evanghelia de astăzi ne face martori ai zbuciumului unui părinte. Dintre toate suferinţele pe care le poate suporta un om, durerea pricinuită de boala unui copil este cea mai grea. O ase­menea durere te face nepu­tin- ­cios, cauţi ajutor la toţi medicii şi strigi din tot sufletul la Dumne­zeu. Un astfel de părinte a venit în faţa Domnului Hristos. „Învăţă­torule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am!”, a fost rugămintea tatălui. Ca orice rugăciune, este scurtă, însă plină de speranţă. La durerea acestui părinte, Domnul Hristos nu a fost insensibil. A adus vin­decare copilului, dar şi bucurie părinţilor. Oare noi cum am pro­ceda dacă am fi într-o asemenea situaţie? Să nu uităm: copilul aduce pace într-o căsnicie tulbu­rată; cuviinţă şi cinste într-o căs­nicie dezordo­nată; ordine şi economie într-o căsnicie risipi­toare. În faţa acestei creaturi curate şi nevinovate, patimile tac, viciile se ascund, familia se purifică. Copiii sunt semne ale trecerii noastre prin această viaţă.