„Copiii sunt bine, pentru că iubesc şi lor nu le e teamă”
Doi copii din Târgu Mureș, elevi la Liceul Vocaţional de Artă, transmit tuturor mesajele lor de încurajare și le spun adulților că „nu poţi avea puterea dacă nu ai şi iubirea”. Mama celor doi crede că cel mai important lucru în această perioadă este ca adultul să stea în casă şi să se protejeze, astfel încât să îşi protejeze şi copilul.
Beniamin, elev în clasa a IV-a, şi celălalt, care este în clasa a VII-a, stau și ei acasă în urma măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu coronavirus, dar nu iau actuala situație ca pe o fatalitate, ci mai degrabă ca pe o oportunitate de a petrece mai mult timp cu părinţii lor, dar şi ca pe o lecţie menită să îi înveţe ceva anume pe adulţi.
Pe lângă desenele pe care le realizează în aceste zile, ei transmit în mod constant mesaje de încurajare şi de reîntoarcere la grija pentru natură.
„Oamenii sunt mult prea violenţi, falşi şi au uitat să iubească şi să preţuiască ce au. Chiar şi acum, toţi îşi pun măşti şi se dezinfectează, dar continuă să se expună (...) Pământul a plâns când i-au fost distruse pădurile şi animalele. Cerul a plâns când au fost bătuţi şi maltrataţi copiii, când nu au avut mâncare şi case şi părinţi care să-i iubească. Acum, adulţii de peste tot ştiu ce înseamnă să vină cineva puternic, iar ei se tem şi nu se pot apăra cu bani. Acum, ştiu că nu poţi avea puterea dacă nu ai şi iubirea. Copiii sunt bine pentru că iubesc şi lor acum nu prea le e teamă. Ştiu că soarele răsare în fiecare zi”, i-a spus Benjamin mamei sale, Codruţa, în timp ce aceasta dezinfecta pardoseala.
Deşi îşi cunoaşte bine copiii, fiindcă se numără printre părinţii singuri care se străduiesc să petreacă cât mai mult timp în familie şi depun eforturi considerabile să se împartă între serviciu şi casă, Codruţa spune că mesajul copilului de doar 11 ani a uimit-o, la fel cum a rămas profund impresionată şi de desenul realizat de fiica sa, Yasmine.
„Desenul meu reprezintă pământul, aşa cum ar trebui să fie, curat, lângă el este luna care ne arată claritatea lucrurilor, iar deasupra, în soare, sunt toate ţările, toată lumea asta care, de fapt, trăieşte sub acelaşi soare. Noi toţi suntem una!”, descrie Yasmine desenul pe care l-a realizat.
Mama celor doi copii ne spune că, deşi în această perioadă mai lucrează de acasă, iar din două în două zile merge la serviciu, pauza primită de părinţi este menită să îi apropie din nou pe aceştia de copii şi nicidecum să îi facă să intre în panică, aşa cum vede pe reţelele de socializare.
„Mi se pare ciudat că multe mămici sunt disperate pentru că trebuie să stea în casă cu copiii lor. (…) Perioada aceasta, de stat în casă, să o vedem ca un prilej de apropiere şi redefinire a relaţiilor cu copiii noştri”, îndeamnă aceasta.