Copiii talentaţi, premiaţi de Poşta Română

Data: 04 Iunie 2010

Poşta Română a premiat de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, câştigătorii concursului de desen "Călătorie în lumea Poştei - Poşta din poveste", ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie, informează Poşta Română.

Juriul, format din artişti plastici, membri ai Asociaţiei "Dâarte da Vinci", şi reprezentanţi ai Poştei Române, a desemnat următorii câştigătorii: la categoria de vârstă până la 7 ani, locul I a fost obţinut de Bianca Cristea din Galaţi, locul al II-lea a fost ocupat de Greta Lăzăroiu din Târgovişte, iar locul al III-lea a fost acordat Biancăi Bacau din Galaţi. La categoria de vârstă 8-11 ani, locul I fost ocupat Laura Ioana Popa din Piatra Neamţ, locul al II-lea a fost obţinut de Ştefana Maria Crăciun din Paşcani - Iaşi, iar locul al III-lea a fost acordat Denisei Poenaru din Olteniţa - jud. Călăraşi. La categoria de vârstă 12-15 ani, locul I a fost obţinut de Michaela Ştefan din Albeştii de Argeş, locul al II-lea a fost acordat Ancuţei Mirea din Giurgiu, iar locul al III-lea a fost ocupat de Oana Gabriela Bejinari din Rădăuţi - Suceava. Copiii au primit premii în bani în valoare de aproximativ 7.000 de lei din partea Poştei Române şi a partenerilor SC Media Image Group SRL şi SC UTI SA. De asemenea, cei trei câştigători ai locului I vor mai avea posibilitatea ca, împreună cu un însoţitor, să petreacă, în perioada 5-12 iulie, un sejur la mare, în staţiunea Eforie Sud, judeţul Constanţa, sau la munte, în localitatea Agapia, judeţul Neamţ.