Copiii vor să fie ctitori
Copiii Parohiei „Sfântul Ilie”- Grant din București au început la mijlocul lunii aprilie o strângere de fonduri pentru realizarea icoanei din mozaic a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul din Catedrala Mântuirii Neamului. Pentru strângerea banilor, ei desfășoară diferite târguri în curtea bisericii. Ideea contribuirii la icoana sfântului ocrotitor al parohiei a pornit de la o familie din biserică și a prins repede printre ceilalți enoriași, dar mai ales în rândul copiilor. Astfel că, în scurt timp, cu binecuvântarea părintelui paroh Costea Tănăsache, a fost lansată o campanie intitulată „Copiii Sfântului Ilie pictează Catedrala!”
Întreaga campanie este dominată de un entuziasm general, iar copiii sunt mai mult decât încântați să se implice în aceasta. Motivul principal este acela că se bucură să știe și să vadă că și ei, deși sunt mici, pot face ceva concret pentru sfântul lor drag și pot fi ctitorii unei catedrale atât de importante. Prin urmare, toți se mobilizează pentru a realiza duminica și în sărbători târguri de prăjituri, icoane sau obiecte personalizate.
„Orice activitate făcută pentru sfântul nostru ocrotitor ne bucură și ne oferă putere să ducem lucrul la bun sfârșit. În plus, ideea de a fi ctitor atrage pe toată lumea. Chiar dacă acum e vorba de o singură icoană dintre atâtea altele care se vor afla în catedrală, sentimentul satisfacției pe care îl au oamenii când știu că pot contribui, fie și cu puțin, este de nedescris. Și mai e un lucru. Văd cum această campanie ne unește pe noi, enoriașii parohiei Sfântului Ilie. Sentimentul unității adaugă bucurie la bucurie”, ne-a explicat una dintre mămicile coordonatoare ale campaniei.
Donațiile pentru icoană se pot face fie direct la Biserica „Sfântul Ilie”, fie în contul bancar deschis special cu această destinaţie. Proiectul a început la jumătatea lunii aprilie și până în momentul de față s-au strâns aproximativ 4.000 de euro. Campania este deschisă până când va fi completată întreaga sumă necesară icoanei din mozaic.