Corala Camerală „Sargeția” din Deva a oferit un regal muzical pentru caransebeșeni
Un concert de excepție a fost susținut de Corala Camerală „Sargeția” din Deva, la începutul acestei săptămâni, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Preoți, elevi și studenți teologi, profesori de religie, precum și numeroși credincioși și-au mângâiat auzul sufletelor prin mesajul de bucurie al Învierii pe care formația corală „Sargeția” l-a transmis duminică pe soleea Catedralei Episcopale.
„Am avut bucuria ca perioada pascală din acest an să o încheiem într-un mod deosebit, prin participarea la acest concert splendid de muzică corală, intitulat «Hristos a înviat!», un concert de muzică bisericească care a adunat laolaltă iubitorii de muzică din Caransebeș. A fost un concert care a reprezentat o altfel de Vecernie și în același timp o slujbă de dimineață, pentru că a fost un concert luminos, care a adus multă bucurie și speranță, așa încât suntem convinși că muzica corală interpretată într-un mod magistral este un factor de misiune în Episcopia Caransebeșului, în Banat și de ce nu în Biserica noastră. Așadar, încheiem perioada pascală cu misiune și propovăduire, cu muzică și armonie, bucurie și binecuvântare”, a arătat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Corala „Sargeția” din Deva s-a înființat în ianuarie 1998, la inițiativa dirijorului formației, profesorul Nicolae Icobescu, și a solistului Gheorghe Pop, numele coralei fiind preluat dintr-o lucrare muzicală, „Sarmizegetusa”. După aproape două decenii de activitate, Corala Camerală „Sargeția” este recunoscută pentru profesionalismul cu care a reprezentat orașul Deva în locașurile de cult, la spectacolele și concursurile muzicale la care a luat parte, atât în România, cât și în străinătate, spunându-se despre aceasta că „are un timbru vocal expresiv și rafinat, transparent, bun conducător al emoției și mesajului muzical”.
La finalul manifestării culturale, un adevărat regal muzical, oaspeții de la Deva au primit din partea Episcopiei Caransebeșului icoane și alte daruri.