Corala preoțească „Ștefan Nosievici” a concertat la Gura Humorului
În seara zilei de 4 septembrie, Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Gura Humorului a fost gazda unui eveniment deosebit. Corala preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a susținut un concert în două părți, de muzică coral-bisericească și de cântări din repertoriul folcloric. S‑au bucurat de concert membrii unei delegații din Germania, reprezentanți ai administrațiilor locale din regiunea Şvabia, precum și credincioși ai parohiei humorene.
Au fost interpretate compozițiile în limba germană „Zum Sanctus” de Schubert și „Dank sei Dir, Herr” de Handel, dar și în limba ucraineană, „Oci ciorni”. Nu au lipsit nici piesele emoționante în limba română, precum „Du‑te, dor”, „Doină și horă cu strigături” sau „Sârba în căruță”. Surpriza serii a fost interpretarea lucrării Oda bucuriei.
Corala preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost înființată în anul 2021 la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Din grupul coral fac parte preoți și diaconi din toate cele cinci protopopiate ale eparhiei: Suceava I și Suceava II, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Aceștia sunt dirijați de părintele Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, prim‑dirijor, și de părintele Ciprian Constantin Curcă, dirijor‑secund. Între cele mai importante premii obținute în urma participării la diferite concursuri de profil se numără Premiul I la cea de‑a 41‑a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Bisericească Ortodoxă din localitatea Hajnowka - Polonia, desfășurat în perioada 14‑18 septembrie 2022.
Vizita delegației din Germania pe meleagurile Bucovinei face parte dintr‑un proiect comun din cadrul acordului de colaborare dintre Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Institutul Bukowina al Universității Augsburg, parteneriat încheiat prin strădania pr. Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Biroului relațiilor cu minorități.