Corala preoţilor din Râmnic a concertat la Ateneul Român

Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 30 Martie 2018

Corul preoților din Arhiepiscopia Râmnicului, dirijat de arhidiaconul Codruț Dumitru Scurtu, a concertat miercuri, 28 martie, la Ateneul Român din București. Împreună cu Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale au interpretat un repertoriu de piese patriotice dedicate Centenarului Marii Uniri. Concertul de Gală a fost precedat în data de 27 martie de concertul susținut în cadrul Concursului național de creație „Iosif Ivanovici” la Studioul de Concerte al Muzicii Reprezentative a Armatei. Sub auspiciile Familiei Regale a României, Ateneul Român a găzduit o nouă ediție a Concursului național de creație „Iosif Ivanovici”, organizat anual de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. Anul acesta se împlinesc 151 de ani de la înființarea, de către Domnitorul Carol I, a Inspectoratului General al Muzicilor Militare, moment care a reprezentat punerea pe baze moderne a Armei Muzicilor Militare, creată la Iași, în anul 1831. Ajuns la a treisprezecea ediție, concursul și-a desfășurat gala de încheiere la Ateneul Român, în anul în care sărbătorim 100 de ani de la înfăptuirea României Mari.