Corespondență cu personajele lui Creangă

Data: 25 Ianuarie 2022

Muzeul Național al Literaturii Române organizează proiectul „Scrisori către personajele lui Ion Creangă”, o invitație adresată elevilor cu vârste între 9 și 11 ani de a trimite scrisori către personajele imaginate de marele povestitor. Scrisorile pot fi trimise pe e-mail, la adresa programe@mnlr.ro, sau prin poștă, la adresa str. Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1, București, până la data de 12 februarie. Concursul, organizat la împlinirea a 185 de ani de la nașterea lui Ion Creangă, se vrea a fi o modalitate atractivă pentru copii de a-și aminti de autor, de a-i citi poveștile, basmele şi amintirile. (A. D.)