Coridorul de transport Constanţa-Rotterdam, un proiect util pentru viitorul Europei
▲ Preşedintele Traian Băsescu a subliniat importanţa unificării regulilor de transport pe Dunăre şi Rin, în vederea valorificării axei europene de transport care leagă Marea Nordului de Marea Neagră ▲ „Dunărea este o resursă uriaşă pentru diminuarea traficului rutier de mărfuri şi nu cred că există soluţie mai bună pentru scăderea nivelului de poluare decât trecerea către transportul pe ape interioare“, a subliniat şeful statului ▲
Potenţialul de transport al Dunării este subvalorificat, a declarat preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe susţinute, joi, în portul Constanţa, ce a avut ca temă „Construirea Coridorului Logistic Constanţa - Rotterdam“. Cu această ocazie, şeful statului a subliniat importanţa unificării regulilor de transport pe Dunăre şi Rin, în vederea valorificării axei europene de transport care leagă Marea Nordului de Marea Neagră. „Cred că, în perioada următoare, români şi olandezi, avem obligaţia să aducem în atenţia Comisiei Europene acest proiect extrem de valoros şi de util pentru viitorul Europei“, a declarat preşedintele. Şeful statului a subliniat că o axă de transport care să lege Rotterdamul de Constanţa reprezintă pentru România una dintre căile esenţiale de valorificare a potenţialului de transport pe ape interioare. „Dacă privim la Rin şi la Dunăre, constatăm uriaşe discrepanţe în modul în care cele două mari fluvii sunt valorificate. Dacă pe Rin, care are un sector navigabil de circa 700 de kilometri, se transportă anual peste 350 de milioane de tone de mărfuri, pe Dunăre, care are un sector navigabil de 2.200 de kilometri, se transportă 60-70 de milioane de tone de mărfuri. Este indiscutabil subvalorificarea potenţialului de transport al Dunării“, a afirmat Băsescu. Regulile de navigaţie de pe cele două fluvii trebuie „armonizate“ Şeful statului a declarat că, în vederea unei eficiente utilizări a acestui coridor de transport, este necesară unificarea regulilor de navigaţie pe cele două fluvii. „Avem o comisie a Rinului, o comisie a Dunării, fiecare cu propriile reguli. O decizie politică de unificare a celor două reguli de navigaţie este esenţială şi este cheia problemei. Va trebui ca, la nivel european, unindu-ne eforturile, Olanda, România, dar şi alte state riverane Dunării şi Rinului, să ajungem la concluzia începerii lucrărilor de unificare a regulilor de navigaţie“, a subliniat Băsescu. Preşedintele a mai remarcat că utilizarea acestei căi de transport ar permite reducerea nivelului de poluare, generat în Uniunea Europeană de mijloacele de transport rutier sau feroviar. „Dunărea este o resursă uriaşă pentru diminuarea traficului rutier de mărfuri şi nu cred că există soluţie mai bună pentru scăderea nivelului de poluare decât trecerea către transportul pe ape interioare“, a subliniat Traian Băsescu, adăugând, în final, că axa de transport numărul 18, care leagă Marea Neagră de Marea Nordului, are şi o importanţă strategică, deoarece se poate constitui, pe viitor, ca soluţie alternativă la mişcarea resurselor energetice.