Cortina de sticlă: „Spiritul“ lui Miron Cozma?!

Într-un celebru text, Ion Creangă se rostea astfel către cititorul său: „Multe prostii ăi fi cetit, de când eşti. Ceteşte rogu-te şi ceste şi unde-i vidè că nu-ţi vin la socoteală iè pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la ivală căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut“. Ce legături ar putea fi între acest subtil exerciţiu stilistic de mare fineţe (auto)ironică şi deseori grotesca noastră (i)realitate imediată? Evident, doar prima frază - „Multe prostii ăi fi cetit, de când eşti“ -, la care trebuie adăugat deîndată „dar ca acestea, nu cred“; sau altfel, unind vorba lui Creangă cu aceea a cronicarului moldovean: multe prostii vei fi citit, de când eşti, dar de acestea se sparie gândul. Zilele trecute a fost pus în libertate Miron Cozma, una dintre figurile cele mai controversate ale istoriei noastre recente. Nu e locul şi nici nu am calificarea de a da verdicte (vinovat/nevinovat, închisoare multă/puţină, trebuia pus/nu trebuia pus în libertate etc.), dar felul în care s-a consumat evenimentul în presă merită oarece atenţie. Mai întâi, zgomotul asurzitor din ziare şi de pe micile ecrane: reporteri peste tot, transmisii în direct, de la poarta penitenciarului, de lângă vila unde a dormit peste noapte, de la Timişoara şi din Valea Jiului (n-a ieşit, dar va ieşi peste jumătate de oră; îl avem lângă noi pe avocatul său; dau legătura în studio; vom reveni în direct imediat ce Miron Cozma va părăsi penitenciarul, unde a scris poezii pentru iubita lui; iată, a ieşit, stimaţi telespectatori; unde vă duceţi, ce veţi face?; ştim că vrea să plece la mormintele părinţilor de la Petrila, dar are interdicţie de a trece prin Petroşani; îi dă voie/nu-i dă voie poliţia; va veni/nu va veni la Bucureşti, unde are, desigur, interdicţie de a intra, în calitate de martor la procesul care va începe curând; a dormit într-o vilă de lângă Bucureşti, încă nu s-a sculat, dăm legătura în studio, vom reveni imediat ce se va trezi; a ajuns/n-a ajuns în oraşul de pe Bega, dăm legătura cu corespondentul nostru din zonă; a ajuns/n-a ajuns în Valea Jiului; dăm legătura cu corespondentul nostru de la faţa locului; stă cu iubita/stă cu nevasta; ce spun copiii, prietenii, cunoscuţii, vecinii, duşmanii); colac peste pupăza isterizată, „eroul“ însuşi, obosit de atâta rating (ecranul uzează, se ştie), comite o declaraţie aiuritoare în care cere presei să-l (mai) lase în pace: alt fel de exerciţiu stilistic.

Cu zgomotul pentru nimic şi pentru nimeni ne-am obişnuit; dar cu fraza absolut antologică rostită de personajul acestor zile pâcloase? „Spiritul lui Miron Cozma nu poate fi înfrânt!“, zice clar, răspicat, limpede şi pe deplin convins; şi (se) adaugă, parcă pentru a adânci absurdul: „Spiritul lui Miron Cozma este spiritul poporului român“. De o aşa rostire chiar că se sparie gândul; şi noi care ne sfâşiam în dileme uscate, gen Eminescu sau Caragiale vor fi ilustrând „spiritul poporului român“?! Altfel, prin puşcării, cum ne informează, cu generozitate, mass-media, e multă veselie: chiriaşii grăbiţi şi vieţaşii mai histrioni, laolaltă, joacă în piese de teatru (unele penitenciare au chiar o stagiune teatrală), cei mai introvertiţi scriu versuri şi cântă, iar cei mai serioşi întreprind cercetări istorice (cum Kurt Treptow), toţi participă la tombole şi la tot felul de jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, croşetează, socializează intens (deunăzi, tocmai eram informaţi, cu firească mândrie, despre vizita la penitenciar a unor eleve de la un liceu pentru a se întâlni cu tinerii „celulari“ să schimbe vorbe şi impresii; dar şi despre lansarea unui volum de versuri scrise de sensibilii de după gratii), recuperează şi se pregătesc, în programe bine finanţate, pentru „reintegrare“. Cum arată „modelul“: haiduceşte prin tranziţia românească, intră la răcoare, scrie versuri, îşi ia şi un pseudonim, nu se putea altfel, eminescian (nu Cozma Răcoare, eventual, ci chiar Luceafărul huilei), iese din puşcărie şi întruchipează „spiritul poporului român“. E multă veselie prin închisori şi destulă suferinţă prin preajmă. De groază, stimaţi telespectatori. * Ioan Holban este scriitor şi critic literar ieşean