Corul „Arhanghelii“ al catedralei din Orăştie, la festivalul de la Lugoj
Biserica „Învierea Domnului şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Lugoj a fost gazda celei de-a 6-a ediţii a Festivalului coral de muzică religioasă „Pe Tine, Doamne, Te lăudăm“. În cadrul acestui eveniment a participat şi Corul „Arhanghelii“ al catedralei din Orăştie. Evenimentul, care are scopul de a marca, an de an, momentul târnosirii Bisericii „Învierea Domnului“ de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2009, a fost organizat anul acesta de Asociaţia Culturală „Oppidus“ în colaborare cu Parohia „Învierea Domnului“ şi Primăria Lugoj, la iniţiativa şi prin implicarea parohului Mihai Sidei.
Corul „Arhanghelii“ al Catedralei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Orăştie, condus de drd. Ioan Marius Popa, a fost invitat la cea de a 6-a ediţie a Festivalului „Pe Tine, Doamne, Te lăudăm“.
Primele trei ediţii au fost competiţionale, însă, începând cu ediţia a 4-a, manifestarea a devenit necompetiţională. Corul de la Orăştie a fost felicitat de membri ai juriului onorific condus de prof. univ. dr. Dumitru Jompan.
În prezent, membrii Corului „Arhanghelii“ se pregătesc pentru participarea la Festivalul Internaţional Bratislava Cantat, care se va desfăşura în perioada 1-3 octombrie la Bratislava, iar duminică, 4 octombrie, corul va da răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Biserica Românească din Viena. Aceasta va fi a doua participare competiţională a corului peste hotare, prima fiind anul trecut, când formaţia din Orăştie a obţinut Diploma de Bronz la Festivalul Internaţional al Muzicii de Crăciun „Petr Eben“ de la Praga, conform Biroului mass-media al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. (Diac. Cristian Ţuţuroi)