Corul „Basileus“ la Festivalul Internaţional „Edict Music Festival“

Data: 15 Iunie 2017

În perioada 3-6 iunie 2017, în localitatea Niş din sud-estul Serbiei s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Religioasă „Music Edict Festival". Anticul oraş roman de odinioară Naissus, astăzi modernul Niş, a reuşit să reunească, alături de un public numeros, participanţi consacraţi: 18 formaţii corale academice sau bisericeşti din ţări precum Rusia, Franţa, Grecia, Slovenia, Israel, Regatul Unit, Germania, Muntenegru, ţara gazdă Serbia, dar şi România. În Catedrala „Sfânta Treime" din Niş, corurile participante şi-au adus ofranda de recunoştinţă şi imnul de slavă celui care avea să schimbe cursul evoluţiei creştinismului şi Bisericii în lume: vrednicul Sfânt Împărat Constantin cel Mare.
Având arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Corul „Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare" - Iaşi a fost singura formaţie care a reprezentat România, iar prezenţa lui la Niş a fost una providenţială, după cum au comentat organizatorii la finalul festivalului.
Corul ieşean a fost pregătit de-a lungul timpului de doi dascăli inimoşi, la rândul lor foşti absolvenţi ai seminarului ieşean din prima promoţie de după reactivarea instituţiei teologice în 1995 - părinţii profesori Ursache Mihai şi Zaltariov Iulian - care au avut şansa de a creşte şi de a se forma sub bagheta unui falnic stejar al psaltichiei tradiţionale, nimeni altul decât reputatul profesor universitar şi doctor în etnografie şi folclor părintele Bucescu Florin, fost dascăl al seminarului ieşean. Primind un nume cu rezonanţă de la însăşi Preafericirea Sa, Părintele Patriarh Daniel, pe vremea arhipăstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Corul „Basileus" a scris pagini nemuritoare nu doar în istoria seminarului de la Iaşi, cât mai cu seamă în inimile celor care au avut bucuria să îl audieze la concerte, concursuri locale, zonale sau naţionale.
Participarea la un festival internaţional de o asemenea anvergură, alături de coruri prestigioase precum Corul Radiodifuziunii de Stat din Belgrad, a dat un nou avânt tinerilor corişti ieşeni şi un imbold dascălilor lor care s-au văzut puşi în faţa unei provocări fără precedent. După o perioadă de pregătire intensă ce a presupus nenumărate repetiţii şi un repertoriu bine ales, Corul „Basileus" avea să ofere un moment muzical de neuitat, repertoriul ales doar din muzica psaltică constituind cu adevărat pata de culoare care a dat viaţă întregului festival din acest an de la Niş. Evoluţia seminariştilor ce a reprezentat România a cules ropote de aplauze la finalul reprezentaţiei, măiestria părintelui diacon dirijor Mihai Ursache fiind încă o dată evidenţiată atât prin frumuseţea programului susţinut, cât şi prin elogiile şi diplomele primite.
Un moment aparte ce a întregit imaginea prezenţei românilor la acest festival a fost dat de modul în care pr. prof. Gabriel Coroamă a reuşit să capteze atenţia publicului spectator printr-o scurtă prezentare în limba germană a oraşului Iaşi şi a seminarului ieşean, traducerea în limba sârbă fiind asigurată de către o membră a corului Catedralei „Sfânta Treime" din Niş. Cele două icoane pictate pe lemn în atelierul de pictură al seminarului ieşean, ce au fost oferite în dar de către membrii delegaţiei române Institutului Branko din Niş şi, respectiv, organizatorului festivalului, doamna Sara Cincarevic, au ridicat publicul spectator în picioare, profund mişcat fiind de frumosul gest irenic al membrilor delegaţiei seminarului ieşean. Aşa după cum avea să afirme organizatoarea acestui festival de marcă, doamna Sara Cincarevic, Corul „Basileus" „a fost singurul care în cele cinci ediţii de până acum a oferit ţării gazdă şi organizatorilor un dar simbolic în semn de preţuire şi recunoştinţă".
Alături de vizitarea unor obiective marcante ale oraşului Niş, precum „Turnul cu cranii - Cele Kula", simbol al rezistenţei poporului sârb împotriva stăpânirii otomane, sau a sitului arheologic Mediana, ce cuprinde cele mai deosebite mozaicuri romane din secolul IV din sud-estul Europei, periplul corului ieşean a mai cuprins şi vizitarea vechii cetăţi a Nişului - locul de naştere al Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
Şederea la Niş a fost fructificată şi prin încheierea unui parteneriat cu seminarul de aici, membrii delegaţiei Seminarului ieşean fiind primiţi de către părintele rector Milutin Timotievic, ce a manifestat mult interes pentru intensificarea relaţiilor de frăţietate şi cooperare cu Biserica Ortodoxă Română.
Pentru seminariştii ieşeni şi profesorii lor însoţitori, adevăratul premiu aveau să îl obţină prin răbdarea arătată în a parcurge 500 km dus-întors de la Niş până la cele două mănăstiri faimoase în întreaga Ortodoxie: Leliæ, ce adăposeşte moaştele Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici, şi Æelije, ce adăposteşte moaştele Sfântului Justin Popovici. „La Mănăstrirea Æelije, cele 913 trepte coborâte şi din nou urcate au constituit cu adevărat piatra de hotar dintre voinţă şi renunţare, însă mijlocirea Sfântului Cuvios Părinte Justin Popovici ne-a arătat până la urmă pe toţi a fi biruitori şi astfel am fost învredniciţi de a ne închina şi sfintelor sale moaşte", a declarat pr. prof Coroamă Gabriel. Pe tot parcursul şederii în Niş, delegaţia română a fost însoţită de inimosul părinte sârb Dragan Stankovic şi doamna preoteasă Daniela, româncă, originară din Vorona Botoşanilor. Părintele Dragan este paroh la Parohia Gadzin Han de lângă Niş şi a ridicat o biserică în cinstea Sfintei Cuvioase Maicii Parascheva de la Iaşi, fiind, de asemenea, interesat în a mijloci încheirea unui acord de înfrăţire între oraşul Iaşi şi oraşul Niş.
Mulţumind lui Dumnezeu şi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, ce sunt şi ocrotitorii Capelei de rugăciune din incinta Seminarului Iaşi, membrii Corului „Basileus", alături de părinţii profesori Coroamă Gabriel, Ursache Mihai şi Zaltariov Iulian, aduc sincere mulţumiri Sectorului învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, respectiv preacuviosului părinte arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, preacucernicului părinte Bahrim Dragoş, director al seminarului din Iaşi, doamnei profesor Iuşcă Dorina, precum şi altor instituţii şi oameni de bine ce au făcut posibilă deplasarea în Serbia şi participarea corului la această manifestare deosebită.