Corul „Codex Apulum“, la Festivalul „Choralies 2010“
România va fi reprezentată la unul dintre cele mai importante festivaluri corale din lume de corul "Codex Apulum" din Alba Iulia. Pe lângă repertoriul pregătit din timp pentru participarea la festivalul din Franţa, corul va interpreta 32 de lucrări muzicale în 20 de limbi străine, la momentul de "cânt comun", şi va învăţa celelalte coruri cum se interpretează piesele respective.
Corul "Codex Apulum" din Alba-Iulia va participa la festivalul coral internaţional "Choralies 2010", eveniment care va avea loc în Franţa, în localitatea Vaison-la-Romaine, din Provence. Aici, are loc din trei în trei ani cel mai mare festival coral internaţional, la care participă între patru şi cinci mii de corişti amatori şi dirijori de cor de pe toate continentele. Ediţia din acest an este una jubiliară, întrucât este a XX-a oară când la Vaison-la-Romaine găzduieşte prestigiosul festival coral. Manifestarea are loc în perioada 2-11 august, iar ţara noastră va fi reprezentată de corul amintit, dirijat de prof. Iosif Fiţ, avându-l ca organizator şi dirijor secund pe arhid. dr. Nicolae Topîrcean. Corul "Codex Apulum" va susţine trei concerte cuprinzând lucrări corale româneşti, în diverse locaţii, iar seara, în marele amfiteatru roman, va fi "cor pilot" pentru momentul de "cânt comun" la care participă toţi cei 4.000 - 5.000 de corişti. Pentru acest moment, coriştii albaiulieni au primit în luna martie partiturile muzicale a 32 de lucrări în circa 20 de limbi străine. Aceste lucrări urmează a fi învăţate şi cântate cu toţi participanţii în cadrul momentului de "cânt comun", corul pilot demonstrând miilor de participanţi cum trebuie interpretată fiecare din lucrările propuse. Repertoriu variat Pregătirea repertoriului diferit pentru cele trei concerte cu muzică românească şi a repertoriului pentru cântul comun au necesitat un volum de muncă ce se cuantifică în sute de ore de repetiţii. În ultima perioadă, cei 40 de membri ai corului s-au aflat în cantonament la Alba Iulia, repetând zilnic patru ore dimineaţa şi trei ore după-amiaza. Pentru concertele intitulate "Bijuterii corale româneşti" cei doi dirijori au selectat lucrări din creaţia muzicală religioasă a compozitorilor Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Gheorghe Cucu, Tudor Jarda, Iosif Fiţ, precum şi lucrări de inspiraţie folclorică din creaţiile compozitorilor Gh. Danga, Tudor Jarda, Ion Popescu Runcu, Dariu Pop, Gheorghe Şoima, Augustin Bena, Corneliu Cezar, Adrian Pop şi sussemnatul. Paralel, pe toată durata festivalului, coriştii albaiulieni vor repeta zilnic Requiemul de Lindberg pentru solişti, cor şi big-band (orchestră de jazz) şi Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de Ludwig van Beethoven, lucrări pe care le vor prezenta în concertul de închidere a festivalului "Choralies 2010". Colaborare între instituţii În scop turistic-documentar, membrii corului "Codex Apulum" vor vizita şi obiective culturale din localităţile Padova, Milano, Torino, Brianson, Nisa, Monaco, San Remo, Genova, Cremona şi Veneţia. Prezenţa corului albaiulian la această prestigioasă manifestare a fost posibilă în urma unui parteneriat de colaborare între Asociaţia Corală "Codex Apulum", Seminarul Teologic Ortodox "Mitropolit Simion Ştefan" şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba, al S.C. Instalatorul S.A., din Alba Iulia şi al domnului Florin Roman.